Graba strica treaba. Anca Serea a incurcat semnele de circulatie, in trafic. Cum a reusit sa iasa di...

Anca Serea are o familie numeroasă, iar atunci când trebuie să te împarţi într-o mulţime de locuri este normal să îţi mai dea şi cu virgulă. Aşa s-a întâmplat şi cu simpatica artistă, care a cam întâmpinat câteva probleme în trafic.

Paparazzii Spynews.ro au fost, din nou, la datorie şi au surprins-o pe picior greşit pe vedetă. Aşa cum spuneam, Anca Serea este o femeie care face faţă cu brio atât vieţii de familie, cât şi carierei, şi pentru că trebuie să se împartă în mai multe locuri, la un moment dat, este cumva firesc ca graba să strice treaba.

Aşa s-a întâmplat şi cu frumoasa vedetă, care a fost surprinsă în timp ce a încurcat semnele de circulaţie. Anca Serea a fost filmată în timp ce a intrat pe o stradă, deşi înaintea sa era un semn mare care arăta că accesul este interzis. Anca Serea, însă, nu l-a văzut din prima, dar imediat după ce a pătruns pe stradă şi-a dat seama de greşeală şi a încercat să o îndrepte.

Anca Serea a jonglat imediat în trafic, mai ceva ca o profesionistă şi a reparat imediat greşeala. Aşa cum spuneam, Anca Serea este o femeie implicată în foarte multe proiecte, cărora, de altfel, le face faţă cu brio, dar, trebuie să recunoaştem, că cel mai important proiect al său este familia superbă de care se bucură în fiecare zi.

Anca Serea, însărcinată pentru a şasea oară?

Anca Serea este deja mămică a cinci copii şi întotdeauna a susţinut că îşi doreşte o familie mare, iar acum visul său pare că prinde şi mai bine contur.

Frumoasa vedetă a oferit un interviu pentru Antena Stars, iar în momentul live-ului nu am putut să nu observăm că burtica de gravidă începe să i se vadă destul de bine. Burtica este cu atât mai proeminentă cu cât Anca Serea este foarte slabă, ea reuşind de fiecare dată să impresioneze cu silueta sa trasă ca prin inel.

În plus, întrebată de reporterul Antena Stars, Vlad Mogoş, frumoasa vedetă a precizat că ia în calcul să mai devină mamă în viitor şi îşi mai doreşte chiar doi copii.

"Îmi doresc 2 copii. Poate cu voia lui Dumnezeu o să se întâmple, dacă o să se întâmple. Un copil este întotdeauna o binecuvântare şi nu cred că va schimba foarte mult ritmul şi echilibrul familiei noastre. Bineînţeles, că un pic mai greu pentru familia noastră, dar şi un pic mai frumos", a spus Anca Serea la Antena Stars.

Anca Serea a mai adus pe lume cinci copii, iar acum ne cam dă de înţeles că se pregăteşte să devină mamă pentru a şasea oară.

Comments