Guvernul cere incetarea grevei profesorilor - Mesajul din spatele ofertei de majorare a salariilor s...

Purtatorul de cuvant al Guvernului Dan Carbunaru a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca Guvernul tine cont de revendicarile sindicalistilor si se asteapta ca procesul educational sa fie reluat.

Intrebat daca prin majorarile anuntate si reluarea negocierilor se solicita incetarea grevei, Dan Carbunaru a explicat ca ,,Guvernul se asteapta ca procesul educational sa fie reluat, deoarece cu totii - guvernanti, sindicate, oameni din sistemul didactic in general, parinti si elevi - cu totii ne dorim ca sistemul educational sa fie repornit, copiii sa-si incheie anul scolar si mai sunt doar cateva zile in acest sens, iar aceia dintre ei care trebuie sa mearga sa-si dea evaluarile sau sa sustina examenele, sa se pregateasca, in cazul celor de-a XII-a, de admitere la facultate, sa poata sa faca acest lucru. Contam si pe buna credinta si pe capacitatea de a intelege importanta acestui moment pentru toti cei care functioneaza in sistemul educational. Disponibilitatea Guvernului nu doar la dialog, ci si de a veni cu masuri concrete, este reala".

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru, a anuntat duminica inceperea negocierilor pentru salarii majorate in Educatie, insa profesorii nu primesc majorarea salariala de 25% pe care o cer. Guvernul sustine in continuare ca dascalii vor primi vouchere in valoare de 2.500 de lei, bani ce vor fi livrati in doua transe pe un card. Si personalul nedidactic va beneficia de 1.000 de lei in doua transe, iar de maine vor incepe negocierile intre ministrul Muncii, Marius Budai si sindicatele pentru noua lege a salarizarii, negocieri care ar fi trebuit sa inceapa in luna iulie.

Guvernul cheama sindicatele LUNI la negocieri pentru salariile profesorilor in greva - Dan Carbunaru revine cu PRIME de 700 de milioane de lei

,,De aceea de aproape doua saptamani discutam sau ne intalnim aproape zilnic pentru a ajunge la o intelegere, principalul scop al acestui dialog fiind derularea procesului educational, deoarece copiii nostri, la ora la care vorbim, nu sunt la scoala in buna parte si este si cazul profesorilor lor. Intr-un context extrem de delicat in care parintii sunt ingrijorati, copiii sunt derutati, dialogul dintre Guvern si sindicate trebuie derulat intr-un asemenea mod incat sa duca la deblocare. Masurile pe care Guvernul le introduce acum si care se regasesc deja in majoritatea statelor europene, indiferent de formula aleasa ca denumire, sunt diverse pachete de majorari salariale sau de majorari de venituri care sa compenseze problemele acumulate in sistemele de educatie din mai multe state europene. Si Romania este unul dintre ele", a mai spus Dan Carbunaru, citat de agerpres.ro.

Comments