Guvernul lui Macron s-a salvat. Cele doua motiuni de cenzura, in criza declansata de reforma pensiil...


Adunarea Nationala, camera inferioara a Parlamentului, a respins, luni, 20 martie, cele doua motiuni de cenzura la adresa guvernului Elisabeth Borne, in tentativa de a bloca legea care creste varsta de pensionare, scrie Le Figaro.


Consemnata de deputatii din Nupes, motiunea grupului centrist de opozitie LIOT (for Libertes, Independants, Outre-mer et Territoires) a avut sanse mai mari sa fie votata, a primit 278 de sufragii, dar i-au lipsit noua voturi pentru o majoritate absoluta de 287.


Motiunea de cenzura RN, partidul de extrema dreapta condus de Marine Le Pen, a strans doar 94 de voturi.


Grupurile parlamentare de stanga franceze, membre ale coalitiei ,,Nupes" (Noua Uniune Populara Ecologica si Sociala) poarta sloganuri dupa ce motiunea de cenzura impotriva guvernului a fost respinsa. Foto;: EPA

In aceste conditii, proiectul de reforma a pensiilor a fost astfel adoptat definitiv. Nupes a anuntat, totusi, ca va sesiza Curtea Constitutionala.


Vorbind inaintea voturilor, deputatul centrist Charles de Courson, unul dintre autorii motiunii interpartide, a acuzat guvernul lui Macron de lipsa de ,,curaj" in timpul dezbaterilor parlamentare: ,,Ati fi putut supune reforma la vot si ati fi pierdut-o".


In timp ce guvernul a supravietuit eforturilor de a-l rasturna, speculatiile cresc acum ca Macron va dori sa o inlocuiasca pe Elisabeth Borne din functia de premier, intr-o remaniere guvernamentala menita sa-i refaca imaginea, scrie Politico. Potrivit unui sondaj IFOP-JDD, popularitatea lui Macron a scazut cu 4 puncte intr-o luna, pana la 28%.


Stirea initiala: Opozitia spera sa darame guvernul condus de Elisabeth Borne si sa blocheze legea care creste varsta de pensionare, dar analistii francezi spun ca sansele ca motiunile de cenzura sa fie adoptate sunt mici, scrie Politico.


Guvernul lui Emmanuel Macron se confrunta azi cu doua motiuni de cenzura in Adunarea Nationala, camera inferioara a Parlamentului, dupa ce saptamana trecuta a incercat sa impuna un proiect de lege care prevede cresterea varstei de pensionare de la 62 la 64 de ani si prelungirea perioadei de contributie pentru o pensie completa.


Protestatarii au iesit in strada in marile orase la sfarsitul saptamanii si vor continua manifestatiile in zilele urmatoare. Se asteapta ca actiunile sindicale sa intrerupa saptamana aceasta transportul public, activitatea rafinariilor, cursurile din universitati si colectarea deseurilor, sindicatele sperand sa forteze guvernul sa retraga reforma pensiilor.


Miscarea care a escaladat nemultumirea populara a fost decizia de a forta adoptarea proiectului de lege privind reforma pensiilor fara ca acesta sa fie supus la vot in camera inferioara a parlamentului. Invocand articolul 49:3 din Constitutie, guvernul lui Macron s-a expus la o motiune de cenzura si la furia protestatarilor, care considera prevederea drept nedemocratica.


Cei 573 de parlamentari ai Adunarii Nationale vor vota luni doua motiuni de cenzura care ar putea determina demisia prim-ministrei lui Macron, Elisabeth Borne, si a guvernului sau. In vreme ce presedintele francez nu ar fi obligat sa demisioneze in cazul unei infrangeri, o motiune de cenzura reusita ar declansa o criza politica profunda pentru Macron.


Preventi, ministrul de finante Bruno Le Maire a declarat sambata ca reforma pensiilor este ,,vitala" pentru tara si a cerut parlamentarilor sa ,,isi asume responsabilitatile".


,,Nu va exista o majoritate care sa doboare guvernul, dar va fi un moment al adevarului", a spus Le Maire cu referire la voturile de luni. ,,Este o idee buna sa rasturnam guvernul si sa provocam dezordine politica din cauza reformei pensiilor? Raspunsul este in mod clar nu", a adaugat el.


La mana conservatorilor


Partidul lui Macron, Renaissance, a pierdut majoritatea in Adunarea Nationala la alegerile parlamentare de anul trecut si s-a confruntat deja cu mai multe motiuni de cenzura in ultimele luni.


Un semn al adancirii crizei din Franta este ca pentru prima data, mai multe partide de opozitie au semnat pentru o motiune de cenzura - cea initiata vineri de un grup mic centrist de opozitie - LIOT (for Libertes, Independants, Outre-mer et Territoires).


Oponentii lui Macron au nevoie de sprijinul a 287 de parlamentari pentru a rasturna guvernul - o bariera pe care au putine sanse sa o depaseasca, avand in vedere diviziunile politice profunde din parlament.


Coalitia stangii, Nupes, si Adunarea Nationala (RN) a lui Marine Le Pen sunt evident gata sa voteze ,,pentru".


Dar o motiune de succes ar avea nevoie de sprijinul a 27 de deputati conservatori din partidul Les Republicains. Doar 10 conservatori intentioneaza sa voteze in favoarea motiunii, a declarat un parlamentar conservator care a dorit sa ramana anonim, scrie Politico.


Deputatii vor vota si o a doua motiune de cenzura depusa de partidul lui Le Pen, dar aceasta are si mai putine sanse sa treaca.


Chiar daca va supravietui voturilor de luni, guvernul se va confrunta totusi cu un val de proteste in aceasta saptamana si cu riscul unor noi tulburari sociale. Vineri, sindicatul CGT a facut apel la ,,actiuni vizibile" inaintea unei zile de proteste si greve la nivel national planificate pentru joi.


Vesti proaste pentru Macron


Chiar daca cele doua motiuni de cenzura vor esua, esecul lui Macron de a-si impune prin vot reforma i-a subminat agenda reformista si i-a slabit pozitia de lider, potrivit observatorilor.


Un sondaj de opinie Elabe a aratat ca doua treimi dintre francezi doresc acum caderea guvernului, subliniind provocarile presedintelui, care mai are patru ani din acest mandat prezidential.


Alte sondaje au aratat ca propria sa popularitate a scazut la cel mai scazut nivel de la revolta Vestelor Galbene din 2018/2019, o revolta care a inceput ca o miscare de protest la nivel local impotriva taxelor mai mari pe motorina, dar care s-a transformat intr-o rebeliune anti-Macron mai larga.


Comments