IMPORTANT – Canicula, consecinte si reguli de respectat

IMPORTANT – Canicula, consecinte si reguli de respectat

IMPORTANT. Suntem în plină vară şi peste tot auzim de canicula: la TV, la radio, pe stradă. Canicula apare atunci când temperaturile dintr-o anumită perioadă cresc cu până la 10 grade peste limita normală. Pentru unii este o mare bucurie, dar pentru alţii înseamnă probleme. Bătrânii şi copii trebuie să se protejeze sau să fie feriţi de caniculă. Vedeţi principalele reguli.

Canicula este o urmare a încalzirii globale şi poate cauza multe neplăceri mai ales bătrânilor, bolnavilor şi copiilor. Principalele simptome ce apar în urma căldurii excesive sunt stările de leşin, ameţelile, greţurile, durerile de cap, crampele musculare sau bătăile cardiace accelerate. Dar canicula nu are doar efecte fizice asupra individului, ci şi efecte psihice. Putem chiar spune că întregul echilibru interior este dat peste cap. Se instalează agitaţia, epuizarea fizică, iar capacitatea de concentrare scade, rezultând astfel o stare de confuzie neplacută.

Care sunt regulile pentru evitarea efectelor dăunătoare

Recomandări pentru populaţia generală:

a) Evitati, pe cat posibil, expunerea prelungită la soare intre orele 11.00 — 18.00

b) Dacă aveti aer conditionat, reglati aparatul astfel incăt temperatura să fie cu 5 grade mai mică decăt temperatura ambientală;

c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului este mai mare 32 grade Celsius;

d) Dacă nu aveti aer conditionat in locuintă, la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic in spatii care beneficiază de aer conditionat (cinematografe, spatii publice, magazine);

e) Purtati pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise,

f) Pe parcursul zilei faceti dușuri calduțe, fără a vă șterge de apă,

g) Beți zilnic intre 1,5 – 2 litri de lichide, fără a astepta să apară senzatia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

h) Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

i) Evitați băuturile cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

j) Consumati fructe și legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveți, rosii) deorece acestea contin o mare cantitate de apă;

k) O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca un pahar de apă;

l) Evitati activitatile in exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).

m) Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită,

n) Păstrati contactul permanent cu vecini, rude, cunoștinte care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

• Închideți ferestrele expuse la soare, trageti jaluzelele și/sau draperiile,
• Țineti ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuintă.
• Deschideti ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință.
• Stingeti sau scădeți intensitatea luminii artificiale.
• Închideți orice aparat electro-casnic de care nu aveți nevoie.

Recomandări pentru prevenirea apariţiei de îmbolnăviri în rândul copiilor

Pentru sugari și copiii mici:

a) realizarea unui ambient cat mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă si curenti de aer.

b) sistemul de alimentatie avut pănă în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă

c) se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de cate ori sugarul solicită

d) copilul va fi imbrăcat lejer, cu hăinute din materiale textile vegetale comode

e) nu va fi scos din casa decăt in afara perioadelor caniculare din zi, si obligatoriu cu capul acoperit

f) copiii vor primi apă plată sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai foarte slab indulcit, fructele proaspete și foarte bine spălate

g) mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăti organoleptice corespunzătoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe făcute in casă fără adaus de conservanti. Se va evita în acelasi timp consumul de cafea sau alcool si vor avea grijă să mentină o igienă riguroasă a sânului și evident igiena generală

h) la cel mai mic semn de suferintă al copilului sau mamei, acestia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică

i) atenție deosebită se va acorda conditiilor de igienă atăt pentru copil cat pentru mamă. Copilul va fi tinut cu hăinute sau scutece curate si uscate mama se va îngriji de igiena riguroasă a pielii acestuia. În acest sens copilul va fi imbăiat cel puțin odată pe zi si obligatoriu seara la culcare, iar în restul timpului i se va face toaleta locală ori de căte ori este nevoie.

j) copiilor preşcolari li se vor face dusuri cu apă la temperatura camerei.

Pentru copiii aflaţi în tabere:

• se vor asigura conditii corespunzătoare de cazare
• alimentele trebuie să respecte riguros normele de igienă şi să fie proaspete
• se va avea grijă de hidratarea corespunzătoare a copiilor
• copiii vor fi supravegheați, iar locul de joacă va fi amplasat la umbră, în afara orelor de caniculă având capul protejat de pălăriuțe
• scăldatul, acolo unde e cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoțitorului

Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice

a) crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
b) hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăti organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanti
c) alimentatia va fi predominant din legume si fructe proaspete
d) se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalatii frigorifice functionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile
e) este interzis consumul de alcool si cafea în timpul caniculei

f) se va evita circulatia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte usoară din materiale vegetale precum pălăriuta de protectie pe cap

g) persoanele care suferă de anumite afectiuni iși vor continua tratamentul conform indicatiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant in vederea adaptării schemei terapeutice la conditiile existente
h) mentinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a căte 3 – 4 dusuri pe zi.

Recomandări pentru persoanele care prin natura activităţilor lor depun un efort fizic deosebit

a) acestia vor incerca dozarea efortului in functie de periodele zilei incercand se evite excesul de efort in varfurile de canicula. Daca valorile de caldura sunt foarte mari se va proceda la stoparea activitatii
b) se va asigura hidratarea corespunzatoare cu apa minerala, apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti
c) este total contraindicat consumul de cafea si alcool in aceasta perioada.
d) utilizarea unui echipament corespunzator, din materiale vegetale si echipament pentru protejarea capului de efectele caldurii excesive

Recomandări pentru angajatori

Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

a) reducerea intensitătii și ritmului activităților fizice;
b) asigurarea ventilatiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenti de aer.

Pentru menținerea stării de sănătate a angajaţilor:

a) asigurarea apei minerale adecvate, căte 2 – 4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protectie;
c) asigurarea de dușuri.

Recomandări pentru situațiile de cod roșu:

– reduceţi deplasările la cele esenţiale
– nu va deplasati între orele 11.00-17.00
– consumati lichide între 2-4 litri /zi
– nu consumaţi alcool
– daca faceti tratamente pentru afectiuni cronice, luati-vă medicamentele în mod regulat, cu multa apă
– nu scoateti copii sub 3 ani afară decât înainte de ora 9 dimineata şi după ora 20.00
– evitati mâncărurile grele şi mesele copioase
– folositi serviciile medicale spitalicești sau de urgenţă doar în cazuri justificate; pentru probleme curente de sănătate anunţati telefonic medicul de familie.

Sursa info

Comments