INCENDIAT - Un tanar si-a dat foc intr-o incercare de razbunare

INCENDIAT - Un tanar si-a dat foc intr-o incercare de razbunare

INCENDIAT  Un tânăr a suferit arsuri grave pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului după ce a vrut să dea foc la o maşină a unei persoane căreia îi datora bani.

Mihai Ostafie, de 23 de ani, din Dorohoi, datora o sumă de bani de ceva timp unui prieten. Miercuri, cei doi s-au întâlnit, iar prietenul i-a solicitat înapoierea împrumutului. Tânărul nu s-a conformat şi, mai mult decât atât, s-a îmbătat, iar seara s-a dus la maşina celui căruia îi datora suma de bani şi a vrut să îi dea foc.

Având în vedere starea sa de ebrietate şi-a turnat, din greşeală, lichid inflamabil şi pe el, după ce a spart geamul maşinii şi a aruncat o sticlă cu benzină în interior. Când a aprins o brichetă şi a dat foc maşinii a luat foc şi el. A început să alerge în flăcări, reuşind să îşi stingă hainele, însă nu înainte de a suferi arsuri grave.

La scurt timp a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital fiind diagnosticat cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. A intrat în comă, iar medicii dorohoieni au solicitat transferul cu un elicopter SMURD la București.

„Pacientul este în stare gravă, intubat, ventilat mecanic, cu arsuri de gradele II şi III pe 60% din suprafaţa corpului. A fost preluat de elicopterul SMURD pentru transportzul la Spitalul de Arşi Bucureşti”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani.

Sursă info.

Sursă foto.

Comments