INSTANtA A DECIS – Cum a scapat de amenda un sofer care nu avea polita RCA la el

INSTANtA A DECIS – Cum a scapat de amenda un sofer care nu avea polita RCA la el

INSTANŢA A DECIS. Şoferii nu pot fi amendaţi dacă nu au poliţa RCA la ei. Un şofer din Sălaj a reuşit să câştige în instanţă anularea unei amenzi primite în trafic pentru că nu avea asigurarea obligatorie la control.

O instanţă din România i-a dat câştig de cauză unui şofer amendat de Poliţia Rutieră pe motiv că nu avea poliţa RCA la el, atunci când a fost verificat în trafic. Conducătorul auto primise o amendă contravenţională de 630 de lei, însă magistraţii Judecătoriei Şimleul Silvaniei au desfiinţat sancţiunea, arătând că, de fapt, şoferii nu sunt obligaţi, conform legii, să aibă poliţa auto obligatorie la ei.

În concluzie, instanţa a decis că săvârşirea contravenţiei a fost reţinută în sarcina petentului în mod neîntemeiat.

“Este vorba despre sentinţa civilă numărul 527, din 1 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Şimleul Silvaniei, care a constatat că legea nu prevede ca participanţii la trafic trebuie să aibă asupra lor poliţa de asigurare auto. Din analiza dispoziţiilor legale în materie şi a legii privind asigurările şi reasigurările nu rezultă că această obligaţie ar fi fost impusă în mod expres de legiuitor în sarcina şoferului”, a explicat, avocatul Cătălin Gherzan, de la Baroul Argeş.

La baza deciziei magistraţilor au stat articolele 147 din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care precizează, la primul punct, următoarele:

“Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”.

Articolul 101, aliniatul 1 din OUG 195/2002, pe care se argumentează procesele-verbale întocmite de poliţişti celor prinşi că circulă fără a avea asupra lor poliţa RCA arată şi ce fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni: nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2″.

Numai că, în articolul 35, aliniatul 2 din ordonanţă, prevede că „participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

Şi tocmai sintagma „alte documente prevăzute de lege” e în favoarea şoferilor amendaţi pentru acest lucru, la fel cum, în apărarea lor, poate fi interpretată şi sintagma „celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”, din cuprinsul articolului 147, punctul 1 din regulamentul de aplicare a amintitei urdonanţe.

“Acest articol 35 spune că participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de inregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege. Nu prevede însă obligativitatea deţinerii poliţei RCA”, mai susţine avocatul Cătălin Gherzan.

Sursa info

Comments