Insulele Baleare au adoptat o lege impotriva turismului alcoolic

Insulele Baleare au adoptat o lege impotriva turismului alcoolic

Insulele Baleare au adoptat o lege impotriva turismului alcoolic


Guvernul regional al arhipelagului spaniol Insulele Baleare a adoptat vineri o lege prin care se doreste combaterea turismului bazat pe consumul neingradit de bauturi alcoolice in unele localitati populare printre tinerii europeni, relateaza Agerpres. Executivul a interzis, de asemenea, si practica "balconing", care consta in salturi efectuate din balconul unui hotel in piscina.


"Este prima lege adoptata pe teritoriul Europei care
restrictioneaza promovarea si vanzarea alcoolului in anumite zone turistice", a
declarat Guvernul din Insulele Baleare intr-un comunicat.


Aceasta lege va fi aplicata in trei zone cunoscute
pentru excesele tinerilor turisti - plajele din El Arenal si Magaluf si o zona
cu baruri din localitatea Sant Antoni de Portmany.


Legea interzice promovarea consumului de alcool,
evenimentele de tip "open-bar" si "happy hours", reducerile la bauturi
alcoolice si excursiile etilice cunoscute sub numele de "pubcrawling", ce
constau in tururi in mai multe baruri.


S-a interzis si practica "balconing"

Guvernul regional a decis, de asemenea, sa combata in intregul arhipelag practica numita "balconing", care consta in salturi efectuate de turisti din balconul unui hotel pentru a plonja in piscina sau pentru a ajunge intr-un alt balcon si care a condus in ultimii ani la mai multe accidente fatale.


Deja sanctionata in anumite municipalitati, practica
"balconing" va fi interzisa in intregul arhipelag si vor fi aplicate amenzi
cuprinse intre 6.000 si 60.000 de euro "celor care o practica si celor care o
permit".


Legea prevede sanctiuni pecuniare de pana la 600.000
de euro pentru cei care incalca noile reglementari, inclusiv pentru barurile care
organizeaza evenimente tip "open-bar" sau "pubcrawlings".


Scopul acestei legi este de a impune "o schimbare
reala a modelului turistic a acestor destinatii", a scris Guvernul regional.


Aproape 14 milioane de turisti in 2018

Compus din insulele Mallorca, Menorca, Ibiza si Formentera, Arhipelagul Baleare a primit aproape 14 milioane de turisti in 2018, fiind astfel a doua regiune turistica din Spania, la randul sau a doua cea mai importanta destinatie turistica din lume.


Faimoase pentru apele sale cristaline si pentru golfuri, Insulele Baleare atrag o clientela formata din tineri europeni care vin sa petreaca prin oferte low-cost.


Un fenomen care ii nemultumeste pe unii dintre locuitorii arhipelagului si pe care administratia locala incearca de cativa ani sa-l limiteze.


Comments