Ioan Chelaru: Gabriel Oprea va fi audiat miercuri in Comisia juridica. Lunea viitoare, un posibil vo...

Biroul Permanent al Senatului a repartizat, săptămâna trecută, Comisiei juridice dosarul referitor la senatorul Gabriel Oprea, iar aceasta a stabilit să studieze până marţi, 13 septembrie, documentele, pentru ca pe 16 septembrie să depună raportul.

„Am luat act de memorandumul pe care Comisia juridică l-a formulat în ceea ce priveşte analiza dosarului trimis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte. (...) Pe 14 septembrie va avea loc audierea domnului senator, dacă acesta doreşte. Pe 16 septembrie - depunerea raportului. După primirea raportului, în prima şedinţă de Birou permanent, bănuiesc că lunea viitoare, să luăm act de acest raport, să îl înaintăm plenului şi - în acest moment nu am luat o decizie - cred că tot lunea viitoare va fi vot în plenul Senatului", a declarat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent, vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, citat de Agerpres.

Vicepreşedintele Senatului a explicat că lunea viitoare programul „este puţin mai complicat“, pentru că la ora 14,30 va avea loc o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, la care este invitat premierul Dacian Cioloş.

Pe 2 septembrie, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de procurorii DNA de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, a transmis procurorului general, Augustin Lazăr, referatul cauzei în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Comments