Iohannis a discutat cu Maia Sandu la telefon: ce ANGAJAMENTE si-a asumat tara noastra

Iohannis a discutat cu Maia Sandu la telefon: ce ANGAJAMENTE si-a asumat tara noastra

Iohannis a discutat cu Maia Sandu la telefon: ce ANGAJAMENTE si-a asumat tara noastra

"Presedintele Klaus Iohannis a reiterat solidaritatea deplina a tarii noastre cu Republica Moldova, analizand impreuna cu omologul sau noi optiuni concrete de sprijin pe care Romania il poate oferi, in continuare, in aceasta criza, pe toate palierele.

In acest context, Presedintele Romaniei a informat cu privire la faptul ca a semnat in cursul zilei de ieri Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenta tehnica si financiara in baza unui ajutor financiar nerambursabil in valoare de 100 milioane de euro acordat de Romania Republicii Moldova, semnat la Chisinau, la 11 februarie 2022. De asemenea, Presedintele Klaus Iohannis a dat asigurari ca sprijinul financiar direct in valoare de 10 milioane de euro catre Republica Moldova, anuntat de Romania cu ocazia Conferintei privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizata la 5 aprilie 2022 la Berlin si co-prezidata de Romania, Germania si Franta, va fi operationalizat in perioada imediat urmatoare.

Au fost abordate si evolutiile recente inregistrate in regiunea separatista Transnistria, Presedintele Romaniei reiterand pozitia tarii noastre privind sustinerea deplina pentru apelul la calm si responsabilitate al Presedintelui Maia Sandu. Cei doi sefi de stat au condamnat, totodata, orice provocari si tentative de a atrage Republica Moldova in actiuni care pot pune in pericol pacea si securitatea Republicii Moldova.

Presedintele Klaus Iohannis a reiterat si cu acest prilej sprijinul ferm al Romaniei pentru integrarea europeana a Republicii Moldova si angajamentul tarii noastre de a sprijini in mod activ si concret acest proces, inclusiv prin asistenta acordata in aceasta perioada pentru completarea partii a doua a chestionarului transmis Republicii Moldova de catre Comisia Europeana in vederea fundamentarii Opiniei pentru acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE.

La randul sau, Presedintele Maia Sandu a exprimat apreciere si multumiri pentru masurile de sprijin oferite de Romania, in special in acest context dificil", se arata in comunicatul citat.

Comments