Iohannis va pleda la Bruxelles pentru "regandirea proiectului european''

Iohannis va pleda la Bruxelles pentru "regandirea proiectului european''

Mandatul lui Klaus Iohannis pentru Consiliul European
Mandatul lui Klaus Iohannis pentru Consiliul European

Principalul subiect de pe agenda Consiliului European va viza discutarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie din 23 iunie, potrivit Preşedinţiei.

"Preşedintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale. (...) Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de news.ro.

Iohannis susţine că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.

"Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie", se arată în comunicat.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

"În privinţa migraţiei, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument extrem de eficient pentru coordonarea politicilor economice şi structurale de la nivelul Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi aprobate Recomandările Specifice de Ţară", potrivit Preşedinţiei.

În cadrul discuţiilor referitoare la relaţiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE - NATO, ţinând cont şi de apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie.

Articole recomandate

Comments