Istoria unui naufragiu scandalos. Cum a sfarsit Lebada Marii Negre, ultima nava de pasageri pe care...

Nava de croazieră „Transilvania“ a fost ultima navă de pasageri a României, care s-a scufundat acum 37 de ani în Dunăre. Despre activitatea acestei nave, dar şi despre soarta tristă a acesteia ne-au vorbit un fost comandant şi directorul firmei care s-a ocupat cu ranfluarea ei.

Valentin Stan, în vârstă de 83 de ani, a fost comandantul navei de croazieră „Transilvania“ în anul 1973. „Până când să iau eu comanda navei, pe ea erau şi turişti români. Dar cum mulţi ceruseră azil politic în ţările unde nava ajungea, autorităţile din România au interzis să mai urce turişti români, aşa că se plimbau cu ea doar străini. Cei mai mulţi turişti erau nordici. Veneau cu avionul până la Bucureşti, apoi cu autocarul până la Constanţa şi apoi se îmbarcau pentru o croazieră de-a lungul Bosforului“, spune fostul comandant. 

„Voiajele erau scurte şi, pentru mine, la început erau interesante. Majoritatea turiştilor erau femei din ţările nord-europene şi din Franţa. Plecarea se făcea seara, către ora 9.00, şi reglam astfel viteza încât la Istanbul să ajungem a doua zi dimineaţa“, rememorează Valentin Stan. 

Prin regulament, era obligat ca masa de prânz s-o ia în salonul de clasa I, în capul mesei, cu turiştii cei mai de vază în stânga şi drepta sa. Amintirile sunt condimentate cu „ispitele“ pe care le întâlnea în timpul controalelor de rutină pe care le făcea pe timpul nopţii, pe navă şi la comandă. „La cele două baruri de noapte îi întâlneai, evident, pe cei mai distractivi pasageri şi pasagere, de care era imposibil să scapi“, râde el la aceste aduceri-aminte din tinereţe. 

Echipajului îi era interzis prin regulament accesul în spaţiile unde dormeau şi se distrau turiştii. Regula nu era însă valabilă şi invers, astfel că imediat se înfiripau idile.


Lebăda Mării Negre 

A căzut pradă nepăsării

La 15 martie 1975, nava „Transilvania“ a fost adusă în dana 26 a Portului Constanţa deoarece necesita reparaţii. Echipajul mai număra 14 oameni. Nava a fost acostată în dreptul restaurantului „Valurile Dunării“, unde a stat mai bine de două luni, constituind punctul de atracţie al gălăţenilor. Apoi, a fost mutată lângă Liceul de Marină. Nu dispunea de energie proprie, fiind alimentată cu electricitate de la mal. 

Timp de 75 de zile, cât a stat ancorată în dană, nivelul apei era din ce în ce mai coborât, fiind o vară secetoasă. Comandantul ei, Octavian Pleşoianu, a trimis mai multe mesaje SOS către autorităţi, dar nu a primit niciun răspuns. Pe 9 septembrie 1979, nava s-a rupt din parâmele care o legau la mal, s-a înclinat şi, în cele din urmă, s-a răsturnat.

Abia în 2007, la aproape trei decenii de la nefericitul eveniment, Ministerul Transporturilor a alocat suma de 3,6 milioane de euro pentru ranfluarea ei, însă ulterior, valoarea totală a contractului, cu tot cu TVA, s-a ridicat la aproximativ 15 milioane de lei.

Presa locală din Galaţi a scris, în repetate rânduri, despre modul cum s-au derulat licitaţiile. Prima rundă a fost ratată din cauza neconformităţii uneia dintre oferte. A doua a fost anulată pentru că singura firmă care s-a prezentat, Superquatro Grup SRL, nu îndeplinea condiţiile. Ulterior, s-a abandonat ideea licitaţiei şi s-a mers pe negociere. A fost desemnată câştigătoare Superquatro Grup SRL, adică tocmai firma care, la a doua licitaţie, nu îndeplinea condiţiile. 

Lucrările s-au derulat pe parcursul a doi ani şi trei luni. Sterică Atanasiu, directorul firmei, spune că valoarea suplimentară a costurilor se explică, în primul rând, prin lipsa unei expertize. „În caietul de sarcini nu se spunea că pe navă sunt straturi de pământ şi vegetaţie luxuriantă. La data întocmirii ofertei tehnice, epava era acoperită cu vegetaţie puternic dezvoltată şi cu aluviuni: arbori, rădăcini, parâme metalice, resturi de ambarcaţiuni, iar din caietul de sarcini reieşea că 40% din epavă fusese îndepărtată în anul 1983, când s-a tăiat cu sudură partea corpului navei aflat deasupra apei. La scurt timp de la începerea lucrărilor, am descoperit adevăratele dimensiuni ale epavei“, spune Sterică Atanasiu. Cantitatea de fier recuperată, de 3.723,84 tone, a fost predată Ministerului de Finanţe.


Ultimele zile ale navei

Ceauşescu nu a vrut să o înstrăineze

Atanasiu mai spune că, după finalizarea operaţiunii de ranfluare, s-au descoperit cauzele scufundării pasagerului: „Este vorba de neglijenţă în primul rând, dar şi de faptul că, în acea perioadă, au scăzut cotele apelor Dunării, iar nava ajunsese pe pilonii de rezistenţă care susţineau cheul“. Pe de altă parte, spune el, nava a fost plimbată „în batjocură, cu un echipaj minim, de siguranţă“.

Până să ajungă în port, la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor au sosit şi o serie de oferte de schimbare a destinaţiei navei. Prima a fost a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân“, care a dorit să o transforme în navă şcoală, iar a doua –de la Oficiul Naţional de Turism Carpaţi, care dorea să o facă hotel plutitor.  Şantierul din Copenhaga care a construit-o voia să o expună la muzeul naval, urmând să livreze statului român o altă navă de pasageri. Însă toate ofertele au fost refuzate de Nicolae Ceauşescu, care nu voia să o înstrăineze.  

Soluţii de prevenire a dezastrului

La scurt timp după ce nava s-a răsturnat, căpitanul comandor în Marina Militară Constantin Scarlat, unul dintre cei mai buni scafandri pe care i-a avut România, a făcut cu echipa sa o serie de scufundări sub apă, pentru a găsi soluţiile de prevenire a dezastrului. 

„Ca urmare a expertizei efectuate, am constatat: albia fluviului, între cheu şi nava răsturnată are multe denivelări sub forma unor cratere adânci. Taluzul acestor gropi este abrupt şi abraziv. Bucăţi mari de argilă şi diverse aluviuni tasate se desprind din taluzul gropilor la cea mai mică atingere, rostogolindu-se către fundul gropii. Am fost loviţi, de asemenea, de bulgări argiloşi şi de pietrele care cad ca o avalanşă, dacă taluzul este lovit de partea de jos. De la cuplul maistru până la o treime din lungimea navei, către pupa, gropile pătrund adânc sub navă, ca urmare a surpării taluzurilor din zona dragată. Din acest motiv, se recomandă a se face dragaj cât mai adânc şi pe toată lungimea navei, favorizându-se surpările de taluzuri submerse către navă.

Aceste surpări de taluzuri mai pot fi provocate cu ajutorul contracurenţilor provocaţi de elicea unei nave. Din experienţa pe care o avem de la dezeşuarea navei Putna, afirmăm că un curent de elice care acţionează timp îndelungat are o mai mare eficienţă decât dragajul. El dislocă foarte bine sub navă. Fiind un contracurent, determină şi efecte turbionare orizontale şi verticale.

Considerăm că nava se poate redresa după o acţiune îndelungată (10 – 15 zile) cu jeturile de curenţi refulaţi de elicele a două nave“.

Amintiri de comandant:  Pe navă nu se făceau compromisuri pentru „barosanii grănicerilor“

O altă întâmplare a fost povestită de Valentin Stan în cartea sa, „Marinarul“. Într-o bună zi, a fost chemat de Nicolae Zeicu, directorul Portului Constanţa, care i s-a adresat: „Tovarăşe comandant, vedeţi că astăzi o să se organizeze la navă o masă pentru nişte ştabi de la grăniceri. Au o reuniune pe ţară aici, la noi, la Constanţa. Sunt vreo 40“. „Mă tem că nu-i posibil, tovarăşe director. Noi avem treabă. Pregătim nava pentru plecarea de mâine: aprovizionare, curăţenie, verificarea instalaţiilor….“, i-a răspuns. „Aşa este, dar trebuie să le rezolvăm pe toate. Vin ei cu tot ce le trebuie. Pune-i pe bucătari şi pe ospătari la treabă. Dacă este nevoie de provizii, mai ajutaţi şi dumneavoastră.


Imagini din interiorul pasagerului

Cheltuielile cu mâncarea le recuperaţi uşor. E de ajuns o zi de mare agitată şi gata. Cel puţin jumătate din turişti nu mai mănâncă.“ Şi apoi, comandantul portului a râs. „Dacă au de toate, de ce nu le organizează la Cazino?“ „ Vor ceva specific. Pe vapor“, i s-a răspuns. „Eu plecasem cu îndoiala că nu voi scăpa de balamuc. Între timp, a venit un colonel de la punctul de frontieră al portului să se intereseze de mersul lucrurilor. În loc să fi trecut la treabă, îmi tot vorbea de un mare general care va participa el însuşi în persoană“, rememorează fostul comandant al pasagerului Transilvania.

„Tovarăşe colonel, bucătarul are nevoie de alimente ca să ştie ce pregăteşte. Timpu-i scurt. Aduceţi repede tot, provizii, băuturi“, i-a spus Valentin Stan, la care colonelul a răspuns: „Tovarăşe comandant, şeful nostru a vorbit în faţa mea cu tovarăşul Nicolae Zeicu, care a promis că pune la dispoziţie tot. Mai spunea că pentru o navă ca a dumneavoastră mâncarea şi băutura nu este o problemă. Ştiţi, furtună – hrană ioc. Vă descurcaţi dumneavoastră cu pasagerii. Să mai mănânce şi acasă. Destul ne dau bătaie de cap cu frontiera“. „Multe mai ştiţi dumneavoastră, dar că am vorbit acum un sfert de oră cu tovarăşul Zeicu, care mi-a spus că veniţi cu de toate, nu. Mergeţi unde ştiţi şi aranjaţi masa în altă parte. Transilvania este în pregătiri pentru plecare, nu are timp pentru întâlniri festive. Vă salut“, a încheiat comandantul discuţia.

Şi apoi Valentin Stan s-a schimbat de uniformă şi, în mai puţin de o oră, a ajuns acasă. A doua zi s-a prezentat cu două ore înainte de plecarea navei, aşa cum cerea regulamentul. „L-am chemat pe intendent să aflu ce se petrecuse ieri. «Tovarăşe comandant, mi-a plăcut. Cu ăştia nu merge altfel. N-aş fi crezut. Auzisem că sunteţi corect, da' nici aşa, să-i refuzaţi pe barosanii grănicerilor. După plecarea dumneavostră a plecat şi colonelul, care s-a întors după jumătate de oră. Am făcut noi ce-am făcut şi i-am ajutat cu nişte alimente şi băutură. Şi-au aranjat totul la cazino. Cred că s-au lecuit», mi-a spus el.“ 

„Transilvania“, salvată din mâinile ruşilor

„Basarabia“ şi „Transilvania“, cele două nave de croazieră ale României, au fost comandate în perioada interbelică la şantierele navale „Burnmeister & Wain“ din Copenhaga, Danemarca. Preţul fiecărei nave era de aproximativ 114 milioane de lei. 

Nava „Transilvania“ a sosit în Portul Constanţa la 26 iunie 1938, cârmuită de comandorul Alexandru Ştiubei, iar sora sa, „Basarabia“, pe 26 septembrie 1938. Botezul navei „Transilvania“ a avut loc la 8 septembrie 1938, cu prilejul manifestărilor de Ziua Marinei Române, care trebuia să aibă loc pe 15 august, dar au fost amânate ca urmare a morţii reginei Maria (18 iulie 1938). Datorită culorii lor albe, ca nişte sculpturi în marmură de Carrara, „Transilvania“ şi „Basarabia“ au fost numite „lebedele“ Mării Negre. 

Până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, navele au făcut curse regulate pe linia Constanţa-Alexandria-Haifa-Beirut-Pireu-Istanbul-Constanţa, iar la bordul lor erau transportaţi turişti străini. În toamna anului 1944, în Comisia Română pentru aplicarea Armistiţiului cu Aliaţii, ruşii au cerut, printre altele, şi predarea celor două nave de lux româneşti. Însuşi procurorul-şef al URSS, Andrei Ianuarievici Vîşinski, a venit la Bucureşti să ceară pasagerele de lux „Basarabia“ şi „Transilvania“. Negociatorul României în Comisie a fost avocatul Alexandru Danielopol, care a reuşit într-un mod excepţional să salveze luxosul vas „Transilvania“ din mâinile ruşilor. 


Ilustrată cu Lebăda Mării Negre

„Basarabia“ şi „Ardealul“ au ajuns la ruşi

Confruntarea dintre Danielopol şi Vîşinski este descrisă de însuşi Danielopol într-un interviu acordat lui Liviu Vălenaş, publicat în volumul „Cartea Neagră a României, 1940-1948“, la editura Vestala: „Eu nu m-am lăsat intimidat şi i-am răspuns: «Pe baza dreptului maritim sovietic, cu actele pe care le avea, pe baza dreptului că a rezidat în Constanţa sub pavilion românesc, România are dreptul asupra vasului Transilvania!»“. 

Aşa a reuşit Alexandru Danielopol să-l învingă pe fiorosul procuror rus cu propriile arme, invocând articole din dreptul maritim sovietic scrise chiar de Vîşinski. Însă, pentru că statul român nu avea suficiente acte pentru nava „Basarabia“, Danielopol nu a putut să o salveze. Astfel, „Basarabia“ a fost luată de ruşi, împreună cu alte vase româneşti cum ar fi „Ardeal“, „Alba Iulia“ şi „Dacia“. 

Ajunsă sub pavilion rusesc, „Basarabia“ a fost rebotezată „Ukraina“ şi a revenit o singură dată de atunci în portul Constanţa, în anii ’60. A fost tăiată la Gadani Beach (Pakistan), în anul 1987. 

„Transilvania“ a continuat seria voiajelor în Marea Neagră şi în Marea Mediterană. După război, nava a transportat prizonieri şi emigranţi. La 26 septembrie 1945, „Transilvania“ a acostat în portul Constanţa cu 2.000 de prizonieri români întorşi din URSS. La 18 martie 1949, nava a plecat în voiaj, având la bord peste 800 de emigranţi evrei. 

Vă mai recomandăm:

Comments