Japonezii sunt scosi fortat la pensie, din cauza pandemiei

Japonezii sunt scosi fortat la pensie, din cauza pandemiei

Japonezii sunt scosi fortat la pensie, din cauza pandemiei


Tot mai multe companii din Japonia apeleaza la pensionarea anticipata pentru a reduce costurile mari ale pandemiei de coronavirus si a evita astfel o criza economica.


In primele 10 luni ale lui 2020, 72 de companii japoneze au apelat la pensionarea anticipata, ceea ce inseamna ca 14.000 de angajati au iesit din campul muncii incepand cu finalul lunii octombrie, arata un raport al Tokyo Shoko Research.


Cifrele din acest an sunt mai mari decat cele din 2019, cand 35 de firme au apelat la pensionarea anticipata pentru 11.350 de angajati, potrivit newsonjapan.com.


,,Unele companii au redus perioada eligibila pentru pensionare la 30 de ani sau chiar la 20 de ani (de la aproximativ 45 de ani), deoarece au nevoie urgenta de reducerea fortei de munca ca raspuns la scaderea rapida a castigurilor", mai arata raportul Tokyo Shoko Research.


Restaurantele si industria textila, cele mai afectate de criza sanitara


Cererile pentru pensionarea anticipata a companiilor nipone au afectat in special restaurantele si sectorul textilelor. Si asta pentru ca japonezii au devenit prudenti in ceea ce priveste cumparaturile si mancatul la restaurant.


Dintre cele 72 de companii, aproximativ 17% aveau afaceri in cele doua sectoare, conform Tokyo Shoko Research. Printre cele 14.000 de reduceri de locuri de munca prin pensionare anticipata se afla cele de la Hitachi Metals Ltd, un producator de piese auto, de infrastructura si electronice, care si-a propus o reducere cu 1.030 de locuri de munca. Urmeaza Leopalace21 Corp - companie imobiliara cu 1.000 de locuri reduse si Coca-Cola Bottlers Japan Holdings Inc - cu 900.


Guvernul de la Tokyo a luat masuri pentru a sprijini companiile care au scaderi ale locurilor de munca din cauza pandemiei, oferind subventii pentru a ajuta firmele sa plateasca indemnizatii de concediu pana la sfarsitul anului.


Guvernul de la Tokyo vrea sa creasca varsta de pensionare


Cererile companiilor japoneze pentru pensionarea anticipata dau peste cap planurile guvernului, care la finalul lunii a mai aprobat un proiect prin care indemna companiile sa lase angajatii sa lucreze pana la 70 de ani.


Guvernul intentiona, astfel, sa creasca populatia activa, pentru a acoperi costurile marite ale asigurarilor sociale, potrivit Nikkei Asia.


In Japonia, varsta de pensionare este de 65 de ani, moment in care oamenii primesc retributiile, dar guvernul ii incurajeaza pe angajati sa ramana in campul muncii pana la 70 de ani.


Daca oamenii amana varsta de pensionare cu cinci ani, suma lunara este cu 84% mai mare decat daca incep sa primeasca pensia la 65 de ani.


Japonia are o populatie imbatranita, iar din acest motiv, are nevoie de mai multi angajati care sa sustina bugetul pentru pensii. Potrivit datelor guvernamentale, pana in 2025, 1 din 3 japonezi va avea 65 de ani.


Comments