Klaus Iohannis, critici dure pentru Parlament, dupa ce Corlatean a fost salvat de DNA

Preşedintele a mai afirmat că vinovăția sau nevinovăția cuiva se stabilește în fața unui judecător, nu prin vot în plen:

"Votul dat astăzi în Senat reprezintă un semnal negativ pe care Parlamentul îl dă, din nou, prin blocarea urmăririi penale a unui parlamentar. Obstrucționarea Justiției nu poate fi acceptabilă într-o țară în care respectarea statului de drept trebuie să fie o prioritate. Vinovăția sau nevinovăția cuiva se stabilește în fața unui judecător, nu prin vot în plen", a scris preşedintele, pe Facebook.

Titus Corlăţean a scăpat de DNA cu ajutorul colegilor. Senatorii au respins marţi,  în plen, cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Titus Corlăţean, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul Diaspora, după mai mult de o lună de la primirea solicitării procurorilor şi după un vot negativ în Comisia juridică. Au fost 96 de voturi împotriva începerii urmăririi penale şi doar 26 de voturi pentru încuviinţarea urmăririi. Dezbaterile în plen pentru cererea DNA pe numele lui Titus Corlăţean au început la 17.30. În discursul susţinut în faţa colegilor, Corlăţean a precizat că respingte categoric orice acuzaţie adusă de DNA.

Comisia juridică a Senatului a respins săptămâna trecută cererea DNA privind începerea urmăririi penale în cazul lui Titus Corlățean în dosarul ''Vot Diaspora 2014''. Senatorul PSD Titus Corlățean declara, după audierea sa, că acuzațiile DNA sunt "total nefundamentate".

Titus Corlăţean a scăpat de DNA cu ajutorul colegilor. Senatorii au respins marţi,  în plen, cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Titus Corlăţean, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul Diaspora, după mai mult de o lună de la primirea solicitării procurorilor şi după un vot negativ în Comisia juridică. Au fost 96 de voturi împotriva începerii urmăririi penale şi doar 26 de voturi pentru încuviinţarea urmăririi. Dezbaterile în plen pentru cererea DNA pe numele lui Titus Corlăţean au început la 17.30. În discursul susţinut în faţa colegilor, Corlăţean a precizat că respingte categoric orice acuzaţie adusă de DNA.

Articole recomandate

Comments