Klaus Iohannis, la New York: ,,Romania a facut progrese semnificative in ceea ce priveste ODD-urile...
,,Suntem aici pentru a discuta despre realizari si, cel mai important, despre provocarile cu care ne confruntam.
Summitul din acest an marcheaza jumatatea de parcurs al implementarii Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabila. Ma bucur sa subliniez ca Romania si-a atins deja 62% din tintele nationale pentru 2030, conform Raportului National Voluntar privind ODD-urile din 2023.
De asemenea, as dori sa subliniez ca Romania a facut progrese semnificative in ceea ce priveste ODD-urile asociate protectiei mediului si limitarii schimbarilor climatice.
Printre realizarile noastre de la ultimul Summit privind ODD-urile din 2019, la care am participat si eu, se numara: dezvoltarea suplimentara a structurilor institutionale pentru implementarea ODD-urilor; formarea expertilor in dezvoltare durabila; si stabilirea setului national de indicatori de dezvoltare durabila.
Aceste realizari au fost facilitate de parteneriate regionale solide si prin implicarea institutiilor multilaterale.
Romania a adoptat, de asemenea, strategii si angajamente ambitioase legate de atenuarea si adaptarea la schimbarile climatice, economia circulara si educatia pentru clima si mediu, pentru a numi doar cateva domenii nationale prioritare.
Dragi colegi, au mai ramas doar sapte ani pana in 2030! Mai avem putin timp si trebuie sa ne intensificam cooperarea. Anii ramasi trebuie folositi pentru actiuni generatoare de rezultate care nu sunt posibile fara unitate, solidaritate si implicare puternica in cadru multilateral.
Trebuie sa consolidam in continuare Sistemul de Dezvoltare al ONU, sa monitorizam mai bine implementarea ODD-urilor si sa fundamentam politicile de dezvoltare pe stiinta si date de calitate.
Sa lucram impreuna, sa ne sprijinim reciproc, sa facem schimb de bune practici si sa utilizam resurse in comun - toate acestea sunt aspecte esentiale pentru implementarea Agendei 2030. Va rugam sa considerati Romania partenerul dumneavoastra in construirea unei societati si a unei economii durabile, esentiale pentru bunastarea cetatenilor nostri", a fost declaratia lui Klaus Iohannis.
Comments