Klaus Iohannis, mesaj ferm de Ziua Justitiei: ,,Romanii isi doresc sa traiasca intr-o tara in care l...

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a transmis un mesaj ferm de Ziua Justitiei. Seful statului crede ca ultimii ani au fost marcati de “incercari repetate de a subordona justitia politicului, prin modificari intempestive ale legislatiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistratilor si ale legislatiei penale. Reformele de substanta realizate de Romania in domeniul justitiei, progresele remarcabile care au fost inregistrate in lupta impotriva coruptiei nu trebuie puse sub semnul intrebarii prin demersurile actuale de natura legislativa sau administrativa menite sa le relativizeze”, spune Iohannis.

Klaus Iohannis, mesaj ferm de Ziua Justitiei

“In societatile democratice, justitia independenta este garantia fundamentala pentru infaptuirea dreptatii si mentinerea echilibrului social. Esenta principiului statului de drept consta in respectarea legilor si in asigurarea unei justitii corecte si aplicate egal tuturor cetatenilor. Ultimii ani au fost marcati de incercari repetate de a subordona justitia politicului, prin modificari intempestive ale legislatiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistratilor si ale legislatiei penale.

Acest asalt a determinat reactia prompta a cetatenilor, a magistratilor, care si-au aparat cu demnitate valorile care le definesc misiunea, a fortelor politice atasate principiilor democratice, precum si a institutiilor europene”, spune seful statului care nu a ratat ocazia sa aduca aminte si de rezultatul Referendumului solicitat chiar de el. ,,Participarea impresionanta la referendumul din 26 mai a demonstrat, dincolo de orice indoiala, ca romanii sustin valorile europene, statul de drept si isi doresc sa traiasca intr-o tara in care legea este egala pentru toti.

Klaus Iohannis, mesaj ferm de Ziua Justitiei. Klaus Iohannis
Klaus Iohannis vrea o justitie independenta. Sursa foto – facebook

Iohannis, totul pentru Referendum

Vointa exprimata de cetateni ii obliga pe decidentii politici sa actioneze pentru consolidarea parcursului european al Romaniei si pentru o justitie dreapta. Totodata, acest semnal transmis prin vot trebuie sa ii responsabilizeze si pe toti cei care sunt implicati in asigurarea actului de justitie. Increderea se construieste prin fiecare interactiune a unui justitiabil cu sistemul judiciar. Initiative precum Zilele portilor deschise, activitati de educatie juridica in societate sau dezbateri publice autentice conduc la reducerea distantei dintre cetateni si institutii si consolideaza democratia.

Reformele de substanta realizate de Romania in domeniul justitiei, progresele remarcabile care au fost inregistrate in lupta impotriva coruptiei nu trebuie puse sub semnul intrebarii prin demersurile actuale de natura legislativa sau administrativa menite sa le relativizeze. In acelasi timp, societatea romaneasca are nevoie de o dezbatere autentica despre actualele provocari cu care se confrunta sistemul judiciar, de la incarcatura instantelor, lipsa dotarilor logistice, lipsa de investitii in infrastructura, la nevoia de informatizare, cu un impact direct asupra celeritatii solutionarii cauzelor.

Aceasta intreaga dezbatere trebuie sa aiba mereu in centrul preocuparilor sale respectarea drepturilor si libertatilor cetateanului, precum si o viziune pe termen lung, fara de care acest serviciu public, care este justitia, nu isi poate infaptui misiunea. Felicitari tuturor celor care, prin efort si dedicare, contribuie la infaptuirea actului de justitie in Romania si la respectul fata de lege, ca premisa pentru o societate mai buna!", a mai subliniat Klaus Iohannis.

&

&

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Comments