Magistratii Judecatoriei Timisoara cer demisia Ministrului Justitiei. Gestul Guvernului care i-a inf...

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Timişoara, Adela Elisabeta Şipeţan a declarat pentru „Adevărul” că în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara, majoritatea magistraţilor a decis asumarea memorandumului prin care asociaţiile magistraţilor solicită demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună.

Potrivit Agerpres, prin memorandum judecătorii mai cer: respectarea independenţei sistemului judiciar, garantarea şi respectarea statutului magistraţilor, independenţei acestora, proceduri transparente în numirea în funcţiile de conducere din Ministerul Public, asigurarea unei finanţări corespunzătoare bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public, analizarea activităţilor unor instituţii din sistem, crearea unui corp de poliţie judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului Public şi crearea prin lege a unei autorităţi civile de interceptare, publicarea de către CSAT a procedurii urmate în vederea verificări concrete în ce priveşte existenţa unor persoane infiltrate în sistemul judiciar, angajaţi/colaboratori/informatori ai serviciilor de informaţii.

Nemulţumirile judecătorilor au „explodat” în urma unei decizii a Guvernului care a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede că „începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. Excluşi din categoria personalului plătit din fonduri publice şi pierzând o majoare salarială care le-ar fi permis să câştige la fel de mult ca alţi colegi aflaţi pe poziţii similare, magistraţii au decis să solicite demisia Ministrului Justiţiei.

Surse din rândul magistraţilor care nu se aliază protestelor au declarat că protestele ar putea avea şi un caracter electoral, magistraţii care sunt în prim-planul acţiunilor de protest candidând pentru Consiliul Superior al Magistraturii. „Salariile sunt mai mult decât decente. Altele sunt problemele sistemului, mult mai serioase”, a explicat o sursă din domeniul judiciar pentru „Adevărul”. Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş nu au  luat încă o decizie în privinţa iniţierii unor proteste. 

Comments