MALTRATATI - Copii infometati si agresati sexual de parinti, in Iasi

MALTRATATI - Copii infometati si agresati sexual de parinti, in Iasi

MALTRATAȚI  Sentinţă  pronunţată la Iaşi într-un dosar în care doi părinţi au fost acuzaţi că şi-au maltratat şi înfometat copiii. Doi părinţi au primit pedepse de 6, respectiv 10 ani şi 4 luni de închisoare cu executare după ce au fost găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi agresiune sexuală.

MALTRATAȚI  Ioan Cucoş (49 de ani) şi Petronela Părpăuţă (41 de ani) sunt în arest preventiv, chiar dacă decizia luată zilele trecute, de Judecătoria Iaşi, nu este definitivă. Bărbatul este cel care a primit pedeapsa mai mare, el primind un spor de pedeapsă deoarece a încercat și să își abuzeze sexual fetiţele. Cei doi au locuit până la începutul acestui an, alături de trei fete minore – cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, într-o casă dărăpănată din localitatea ieşeană Cosiţeni. Imobilul era compus din două camere, nu era racordat la utilităţi, nu avea mobilă, iar condiţiile igienice erau precare.

Cei doi părinţi erau consumatori cronici de băuturi alcoolice iar, deseori, în casa lor, la orgiile bahice mai participa şi Petru Azoiţei, un bărbat de 31 de ani ce în sat era cunoscut cu porecla de „Iuda”. Frecvent, Petronela Părpăuţă şi Ioan Cucoş îşi loveau copiii, cea mai asuprită fiind fata cea mare, o minoră de 15 ani care provenea dintr-o altă relaţie a femeii. Aceasta era  lovită peste faţă şi înjurată de adulţi şi trimisă deseori în sat pentru a face rost de ţigări şi băutură.

Anchetatorii au mai adăugat că în această familie, copii primeau hrană doar cât să nu moară de foame, singurul care avea dreptul să mănânce carne fiind Ioan Cucoş. Pe lângă viaţa cruntă de acasă, minorele era împiedicate să meargă la şcoală, iar când ajungeau, totuşi, la cursuri, mergeau cu temele nefăcute întrucât acasă  nu erau lăsate să înveţe.

Ioan Cucoş şi-ar fi agresat şi sexual cele două fiice minore pe care le avea cu Părpăuţă. Una dintre acestea a fost victima unui abuz sexual produs şi de partenerul de pahar al celor doi părinţi denaturaţi, care a încercat să o violeze. „ Ajunsă acasă, minora a povestit ce i s-a întâmplat însă inculpatul Cucoş Ioan s-a opus anunţării autorităţilor”, au completat procurorii.
Mai multe, aici.

Sursă foto.

Comments