Marea Mediterana a inceput sa fie distrusa

Marea Mediterana a inceput sa fie distrusa

Ţărmul unei insule din Mediterană a fost colonizat de către peştii-leu în mai puţin de un an, conform descoperirilor cercetătorilor de la Marine Biodiversity Records.

,,Până acum, în zona Mediteranei au fost observate câteva exemplare ale speciei peştelui-leu (Pterois), în acel moment era discutabilă o posibilă invazie a speciei, precum cea din ţărmul vestic al Atlanticului. În ultima perioadă, însă, frecvenţa speciei a crescut, într-un an peştele-leu a colonizat aproape toată coasta estică a Ciprului,'' a declarat co-autorul lucrării, Demetris Kletou.

Potrivit Descoperă, peştele-leu se regăsea, original, în apele Pacificului şi ale Oceanului Indian. Specia s-a înmulţit în zona Caraibelor şi în vestul Atlanticului după ce peştii au fost eliberaţi din acvarii personale, însă invazia din Mediterană provine din alte rădăcini.

Expansiunea canalului Suez le-a oferit acces peştilor-leu către Marea Mediterană, iar creşterea temperaturii apei a creat un mediu propice pentru speciile invadatoare.

Invaziile peştilor-leu sunt îngrijorătoare, doarece devorează mai multe tipuri de peşti şi crustacee, distrugând lanţul trofic, unele specii având un rol comercial important. De asemenea, se pot reproduce la un nivel alarmant, fiecare femelă din specie poate produce în jur de două milioane de icre pe an.

Articole recomandate

Comments