Marile Universitati din Bucuresti, cu exceptia celei de Medicina si Farmacie, incep cursurile in for...

Purtatorul de cuvant al Universitatii din Bucuresti, Mirabela Amarandei, a precizat ca formula mixta in care se vor desfasura cursurile va fi aleasa de Consiliile facultatilor.

"Consiliile facultatilor au putut decide cu privire la modalitatea de incepere a anului universitar. Se distinge formula mixta aleasa de catre Consiliile facultatilor - o formula hibrida care permite atat invatamantul online, cat si prezenta in sala de curs acolo unde conditiile pot permite si unde numarul de studenti, grupele de studenti sunt reduse. Vorbim de un maxim de 50 de studenti per grupa, asa cum a fost recomandarea Senatului UB. Pe de alta parte, se remarca si facultati care, urmarind interesul educational, au ales varianta prezentei in sala de curs sau laborator. Discutam de facultatile de stiinte - Fizica, Biologie, Chimie, care au ales fie varianta prezentei fizice, fie varianta preponderent a prezentei fizice. Deci o varianta hibrida. Nu in ultimul rand, sunt si facultati care au decis cursuri sustinute online. Discutam aici de Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi Straine, spre exemplu. Se remarca o atentie indreptata catre invatamantul hibrid. Speram ca evolutia pandemica sa permita prezenta studentilor, a profesorilor in salile de curs, in laboratoare acolo unde decizia facultatilor s-a indreptat catre incercarea de a se intoarce in salile de curs", a precizat sursa citata, pentru Agerpres.

Mirabela Amarandei a subliniat ca vor fi respectate toate conditiile sanitare, astfel incat sanatatea membrilor comunitatii academice sa fie protejata.

Si la Universitatea Politehnica din Bucuresti, cursurile vor incepe in sistem hibrid. Rectorul Mihnea Costoiu a precizat ca activitatile de curs se vor desfasura in sistem online ca si anul trecut pe platforme pe care universitatea le are disponibile atat in activitate live, cat si platformele asincron cu lectiile puse la dispozitie si cu teste pe care fiecare profesor le are pregatite.

"In acelasi timp, activitatea practica - seminarii, laboratoare, proiecte - se va desfasura in regim obisnuit cu prezenta fizica a studentilor in campusul universitatii. Speram sa putem sa desfasuram acest mod de lucru pe tot parcursul anului universitar", a mai spus Costoiu.

Si studentii Academiei de Studii Economice vor incepe noul an universitar in sistem mixt.

"Vom face un sistem mixt. Seminarele le vom face cu prezenta fizica, iar cursurile in sistem online. Am programat de asa natura incat grupele sa fie sub 25 de studenti. Am calculat si capacitatea salilor noastre sa asiguram distantarea fizica - acel metru intre copii, adica un scaun da, unul nu. Purtam masca tot timpul de la intrarea in institutie pe tot parcursul orelor atat cadrele didactice, cat si studentii. Cu 45 de zile inainte de inceperea sesiunii vom avea o procedura de examinare in functie de evolutia pandemiei. Mi-as dori sa revenim si cu examenele in sistem fizic pe grupe cum faceam pe vremuri. (...) Probabil ca vom da pe grupe, in functie de incidenta", a declarat rectorul ASE, Nicolae Istudor.

Hotararea Senatului UMF "Carol Davila", adoptata cu majoritate de voturi, este de a desfasura cursurile cu prezenta fizica, a informat conducerea universitatii, in contextul in care majoritatea cadrelor didactice si a studentilor s-au vaccinat.

"Decizia a fost luata luand in considerare procentul ridicat de cadre didactice si de studenti medicinisti vaccinati si situatia epidemiologica actuala. Daca evolutia situatiei epidemiologice va impune, conducerea UMF "Carol Davila" va adapta modalitatea de predare astfel incat sa permita atat un invatamant de calitate, cat si o siguranta ridicata a participantilor la procesul educative. Universitatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti organizeaza activitatea didactica in conditii de siguranta deplina, actionand pentru prevenirea imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2. In acest scop, se lucreaza pentru implementarea prevederilor Ordinului nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea masurilor de organizare a activitatii in cadrul unitatilor/institutiilor de invatamant in conditii de siguranta epidemiologica pentru prevenirea imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2, ordin comun emis de catre Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii", a afirmat sursa citata.

Senatul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative - SNSPA a hotarat ca toate activitatile didactice aferente semestrului I al anului universitar 2021-2022 sa se desfasoare online.

La inceputul lunii octombrie, structurile academice ale SNSPA vor organiza activitati extracurriculare facultative, in special pentru studentii din anul I, cu prezenta fizica in sediul universitatii. Activitatile se vor desfasura cu respectarea tuturor masurilor de siguranta stabilite de autoritati la momentul organizarii acestora.

"Cu ajutorul colegilor de la Departamentul de Sociologie, care au realizat o cercetare online, la care au participat 3.576 de studenti si studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licenta si masterat, am aflat ca cei mai multi dintre studentii SNSPA si-ar dori ca activitatile de curs si seminar sa se desfasoare in regim online, ca anul trecut. Stim astazi ca 49% dintre studentii SNSPA sunt vaccinati, ceea ce inseamna foarte mult, raportat la situatia pe tara, pe grupa lor de varsta. De asemenea, stim ca 78% dintre studentii nostri considera foarte buna si buna experienta de invatare online din anul universitar anterior. Nu in ultimul rand, avem 53% dintre studenti care doresc continuarea procesului de educatie in regim online, iar alti 18% doresc online, dar si cu activitati desfasurate in salile de clasa (mixt/hibrid)", a afirmat rectorul SNSPA Remus Pricopie, potrivit unui comunicat de presa.

Comments