Medicii i-au pus un diagnostic gresit si a castigat in instanta 2 milioane de euro. Femeia, bolnava...

Ruth Morrissey, în vârstă de 37 de ani, din Irlanda, a fost diagnosticată cu cancer cervical în anul 2014. În 2018, femeia a aflat că screening-urile făcute în anul 2009 și 2012 de către două laboratoare de analize medicale au fost interpretate greșit, informează mirror.co.uk

Dacă analizele ar fi fost interpretate corect, femeia ar fi putut să înceapă tratamentul din timp și nu ar fi ajuns într-un stadiu avansat al bolii.

Ruth și soțul ei, Paul, au dat în judecat laboratoarele Quest Diagnostics și MedLab Pathology Limited. Vineri, Înalta Curte din Irlanda le-a dat câștig de cauză. Cuplul urmează să primească despăgubiri din partea laboratoarelor medicale în valoare de 2,1 milioane de euro.

Femeia a primit un prognostic de la 12, la 24 de luni de viață după ce a diagnosticată cu formă agresivă de cancer în luna februarie 2018.

Aceasta a declarat în fața magistraților că nu vrea să moară și că dacă ar fi știut din timp că este bolnavă, nu ar fi ajuns în faza terminală a bolii.

Cu toate Ruth a câștigat procesul, cele două laboratoare medicale neagă în continuare acuzațiile făcute de femeie.

Cazul femeii a fost primul de acest gen care ajunge la Înalta Curte din Irlanda.

Sursa foto: mirror.co.uk

Viorica Dancila ii da LOVITURA DECISIVA lui Liviu Dragnea. Pe cine ELIMINA din Guvern. Veste proasta pentru seful PSD


Comments