Mesajul primarului din Chisinau pentru jurnalistii rusi care ar fi deconspirat identitatea solistulu...

Primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, i-a criticat pe jurnaliştii ruşi de la life.ru, luni, 5 septembrie, după ce aceştia au publicat imagini cu solistul Carla's Dreams fără mască şi au pretins că l-au identificat.

„Nu mă declar fan Carla's Dreams, dar f*ck off celor care susţin că i-au deconspirat identitatea!

Aparent este vorba despre nişte jurnalişti meseriaşi, tari ca agentul 007, dar de fapt au procedat ca nişte lepre. Voi nu aţi încercat să-i deconspiraţi identitatea, ci să-i luaţi farmecul, „fishka” (cum se spune în rusă). Timp de 4 ani oricine ar fi dorit, în Republica Moldova sau în România, ar fi putut să facă asta. Dar nu a făcut-o. De ce? Pentru că de farmec nu te atingi, pentru că dacă te atingi, îl distrugi. Dincolo de ceea ce cantă, cum cântă, Carla's Dreams a cucerit şi pentru că a găsit această nişă, a anonimatului, prin care apropo, a făcut să nu atragă toată gloria asupra propriei persoane. Ceea ce înseamnă modestie, ceea ce este o valoare. Asta chiar nu e rău de învăţat de la el, şi noi să învăţăm, dar mai ales voi, că nu vă mai ajunge glorie şi teritoriu niciodată...

Citiți și: Carla's Dreams, la o televiziune din Rusia: Noi cântăm în limba română, nu în moldovenească

El a venit la Moscova cu o piesă nouă şi în limba rusă. A vrut să fie politicos, să vă facă pe plac. Omul a fost de bun simţ. Voi ce aţi făcut? L-aţi dus pe la radiouri şi televiziuni, dar şi l-aţi plesnit. I-aţi scuipat în suflet. Şi v-aţi dat şi eroi pe deasupra. De ce, pentru că a spus că e limba română şi nu moldovenească pe care ne-aţi băgat-o pe gât din 1940 încoace, schimbându-i şi grafia, din latină în chirilică? Sau pentru că vreţi încă o dată să arătaţi „kto rulit”?

Din păcate veţi continua să fiţi respectaţi numai pentru literatura, cinematografia, dramaturgia, teatrul, baletul, compozitorii şi muzica pe care le aveţi, pentru Puşkin, Lermontov, Tolstoi, Esenin, Chaikovskii, Sostakovici, Gaidai, Riazanov ş.a. nu însă şi pentru politicile publice pe care le faceţi, sau politica voastră în ansamblu, propaganda pe care o faceţi şi alte modalităţi brutale prin care încercaţi să vă impuneţi, sau mârşăviile precum aceast prin care încercaţi să răniţi sufeltul unui om, a unui artist, care nu v-a făcut nimic rau.

Aşa a fost şi în 1940, aţi venit nepoftiţi, ne-aţi ocupat. Totuşi unii, din bun simţ, v-au întâlnit cu pâine şi sare, cum e tradiţia. Voi ce aţi făcut? Le-aţi luat tot şi ia-ţi trimis în Siberia. Şi tot aşa până azi...

Asa că nu vă supăraţi, poate „jaba davit” ca aţi ajuns să cântaţi în română, dar Carla's Dreams va reuşi, cred, şi în continuare să se afirme şi dincolo de hotarele Rusiei, chiar dacă va trebui să înghită mizeriile voastre. Avem imunitate după 200 de ani de ocupaţie”, a scris edilul Capitalei pe pagina sa de Facebook.

Comments