Ministrii de externe din G7, presiuni asupra Rusiei - Care este planul celor mai puternice economii...

Reuniti la Wangels, in landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei, sefii diplomatiilor din G7 au adoptat sambata o declaratie in care arata: "Nu vom recunoaste niciodata frontierele pe care Rusia a incercat sa le schimbe prin interventia sa militara" in Ucraina.

"Ne reafirmam hotararea de a duce mai departe presiunile economice si politice asupra Rusiei, continuand sa actionam uniti", au mai comunicat ministrii in document.

"Vom continua asistenta militara si de aparare in curs pentru Ucraina atata timp cat este necesar", s-au angajat inaltii oficiali.

Consemnand ca atacul Rusiei impotriva Ucrainei a fost neprovocat si ca ucrainenii sunt in legitima aparare, ei au cerut Chinei sa nu sprijine Rusia prin subminarea sanctiunilor economice internationale.

Totodata, ei au facut un nou apel la Belarus "sa inceteze facilitarea interventiei Rusiei si sa isi respecte angajamentele internationale".

Ministrii de externe doresc accelerarea eforturilor de eliminare a dependentei de energia din Rusia.

G7 mai cere ca Rusia sa inceteze blocada impotriva exporturilor ucrainene de cereale, pentru a evita o criza umanitara majora. Reprezentantii grupului au aratat ca razboiul a inrautatit perspectivele economice mondiale, provocand cresterea preturilor energiei, combustibililor si alimentelor, care afecteaza populatiile cele mai vulnerabile.

Comments