NEGOCIERI Primul contract colectiv de munca

NEGOCIERI – Primul contract colectiv de munca semnat de sindicatul Sanitas la Spitalul de Pneumoftiz...

NEGOCIERI Realizări pentru sindicatul Sanitas Baia Mare. La nivel unităților medicale din municipiu, ieri, 16 august, a fost semnat primul contract colectiv de muncă.

NEGOCIERI  Este vorba despre Spitalul de Pneuftiziologie, angajații acestuia urmând să primească drepturi salariale și sporuri conform negocierilor purtate cu reprezentanții unității.

Potrivit conducerii Sanitas Baia Mare contractul colectiv de muncă semnat ieri la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie este unul în favoarea angajaților care desfășoară activități medicale.

„Primul contract colectiv de muncă a fost semnat ieri (16 august), la Spitalul de Pneumoftiziologie. Eu zic că contractul este unul bun. Îi rog pe colegii din unitate să îl citească, să își cunoască drepturile pe care acest contract le oferă tuturor angajaților. În urma negocierilor pe care le-am avut la această unitate concluzia a fost faptul că managerii de unități probabil încep să realizeze că munca în sănătate se face cu oameni pentru oameni”, a declarat Cristina Turda, președintele Sanitas, filiala Baia Mare.

Contractul colectiv de muncă, negociat și semnat ieri, cuprinde o serie de sporuri care vor fi acordate, conform legii, angajaților unității spitalicești.

„Sunt anumite aspecte care erau cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unități dar noi am dorit ca unele lucruri să fie concret exprimate cu conducerea unității, fiind un spital cu specific aparte. Punctual, pe lângă drepturile care ni le oferă Codul Muncii și legislația în vigoare am dorit să obținem, de exemplu, drepturi pentru angajații noștri care după o viață de muncă merg în pensie. Pe urmă, sunt situații din păcate din ce în ce mai dificile și am obținut niște drepturi pentru angajații care sunt în situații dificile, în caz de deces și alte lucruri care se pot întâmpla. La fel, sporurile. Noi avem câteva sporuri deosebit de periculoase acestea au fost negociate conform legii. Aș vrea să punctez faptul că drepturile salariale care au la bază bani nu sunt doar teoretic negociate ci ne putem încadra în bugetul de venituri și cheltuieli astfel încât acestea să fie acordate”, a declarat Irina Conea, liderul de sindicat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Baia Mare.

Organizația Sanitas Baia Mare și-a propus să înceapă negocierile și cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență astfel încât în maxim o lună să fie semnat contractul colectiv de muncă și la nivelul acestei unități spitalicești.

Simona Vasiac

Comments