Nicusor Dan iar s-a incurcat in explicatiile date despre averea sa!

Nicusor Dan iar s-a incurcat in explicatiile date despre averea sa!

Despre ce este vorba

Problemele din declaraţiile de avere care nu se potrivesc cu explicaţiile politicianului Nicuşor Dan au fost discutate și în cadrul mai multor emisiuni tv unde Nicușor Dan a încercat să explice cum a plătit cu 180.000 de euro un teren care ar fi valorat în mod normal un milion de euro.

"Este un teren pe care am plătit 170-180 de mii de euro, banca mi-a dat un credit de 100 de mii de euro. Este foarte departe de unde ajung utilităţile, 400-500 de metri. Pentru că banca să-mi dea credit, am făcut un raport de expertiză imobiliară. Am dat mai multe declaraţii de avere şi se vede că din 2007 şi până acum am tot achitat ratele. Am ajuns la 72.000 de mii. Restul de bani? Am făcut nişte părţi sociale dintr-o firmă pe care o deţineam, cu un an înainte, Atlas computer, aveam nişte părţi sociale. Această firmă a fuzionat cu o altă firmă Proca. Doar pe acele părţi sociale am primit 150.000 de euro. Nu-mi aduc aminte ce am făcut cu banii”, a spus liderul USR la un post de televiziune. Şi bineînţeles,  aceste lămuriri n-au ajutat la nimic, l-au încurcat şi mai rău.

Problema care se pune este, cine minte?

După o atentă analiză, conform declarațiilor sale a vândut unei companii numite SC Proca Romania SRL Bucuresti, care ar fi vândut mai apoi unei alte firme. Numai că trazancția de preluare a SC Proca  a avut loc în 2006, nu în 2008 cum afirmă liderul USR.

În 6.06.2006, Consiliul Concurenței a avizat operatiunea de concentrare economica realizata prin achizitionarea controlului de catre Foliteck Limited – Cipru asupra SC Proca Romania SRL Bucuresti, scrie bugetul

Foliteck Limited – Cipru este o societate de investitii si consultanta in management. „Foliteck” face parte din grupul de firme controlate, direct sau indirect de dl. Radu Octavian Claudiu, un grup in componenta caruia sunt 2 societati cu sediul in Cipru si Olanda, respectiv Foliteck Limited si RTC Holding BV, iar restul de 68 de agenti economici activeaza in Romania, pe diferite piete ale produselor, care includ produse alimentare si nealimentare, se spunea în documentul Consiliului Concurenței, potrivit flux24.ro.

Datele de la Registrul Comerțului, așa cum sunt publicate în Monitorul Oficial din 2009, arată că firma la care era asociat Nicușor Dan se numește Atlas Computers Comimprodex SRL, iar părțile sociale au fost vândute de liderul USR pentru 30.000 de lei, în august 2008, adică după contractarea creditului.

Foliteck Limited deținea mai multe firme, o parte din ele enumerate în documentul Consiliului Concurenței: societatile comerciale Sistec SA , Astra Plus SRL , Best Computers International SRL , RTC Mobicom 2000 SRL , Octra New Tech SRL , Best Serv Impex SRL , Standard Business SRL, RTC Holding SA, Best Distribution SRL si Ranco Promotional, potrivit surselor menţionate.

Oricum în spectrul politic şi nu numai Nicuşor Dan este perceput ca unul dintre politicienii bogaţi. Nimic nu este rău în asta numai că, tot mai multă lume se întreabă de ce nu îşi lămureşte situaţia lăsând să aplaneze tot felul de suspiciuni legate de averea sa dar şi despre misterul sponsortizărilor din campanie.

 

Comments