NOAPTE DE GROAZA – Furtuna a dat jos tencuiala de pe cladire (VIDEO)

NOAPTE DE GROAZA – Furtuna a dat jos tencuiala de pe cladire (VIDEO)

NOAPTE DE GROAZĂ. O bucată din termoizolația de polistiren a unui bloc din cartierul Cetate din Alba Iulia s-a desprins și a căzut pe trotuar, miercuri, în urma unei ploi torențiale.

Vântul puternic a desprins o bucată din polistirenul menit să izoleze termic ultimele etaje ale unui bloc, iar Poliția Locală a îngrădit apoi perimetrul pentru evitarea oricărui pericol.

”Incidentul s-a produs pe strada Gladiolelor din cartierul Cetate. Inițial, polițiștii locali le-au transmis oamenilor să nu mai parcheze i-au atenționat pe trecători să evite zona, iar apoi s-au lipit benzi pentru a delimita perimetrul, iar firma de salubrizare a curățat zona. Colegii vor verifica permanent zona”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Alba Iulia.

Un localnic a atras atenția că înainte cu puțin timp de producerea incidentului, pe trotuarul unde a căzut bucata din termoizolație, se jucau copii.

”Înainte să se pornească furtuna, stăteam pe geam și am văzut copiii cum se jucau aici, jos. I-am chemat în casă, iar în următoarele 10 minute, placa a căzut. Este oi lipsă de responsabilitate față de viața cetățenilor și față de copiii din jurul nostru. Dacă faci o lucrare, prezinți o garanție și nu pui viața oamenilor în pericol”, a spus acesta.

Comments