O zi pe Litoral cu copilul
De pe plaja, de pe unul din sezlongurile paradite, inchiriate la pret de o noapte de cazare (cata risipa de lemn, asta apropo de padurile de care, de fapt, hai sa nu ne mai mintim... ne doare in cot!), Romania se vede la microscop.
Ochii bebelusului se uita la mine, nerabdatori. Scot din plasa de jucarii o lopatica si incep sa sap. Nisip, chistoc, nisip, chistoc, nisip, chistoc, cocean, chistoc, scoica, in sfarsit!, apoi, din nou, chistoc... renunt.
"Tati, vrei in apa?, facem castelul mai tarziu...". Pornim spre Marea Neagra. Peste sunetul valurilor pline de alge se suprapune vuietul NATO. Pe deasupra trece un elicopter militar, un Puma Socat.
Il stiu bine, maica-mea a lucrat la uzina, noi, copiii muncitorilor, ne plimbam pe atunci cu el. Bine, acum e modernizat, dar de aici, de jos, tot ala de acum 50 de ani e, cel cu care, de Craciun, venea Mos Gerila la fabrica. Oricum, macar sunt linistit, nici azi nu ne invadeaza rusii.
Calea ne e taiata de doi ponei, stapanul lor chemand insistent parintii la poze. Tocmai avusese o disputa verbala pe nivelul de sonor al portavocilor cu un marinar ce te invita, urland, la o plimbare cu ambarcatiunea Speranta. Nimic nu poate descrie mai bine decat troscoleta asta plutitoare, pe alocuri ruginita, cum arata, de fapt, speranta oamenilor cinstiti intr-o Romanie mai buna.
Caii, plictisiti si tristi, storsi de caldura, sunt cam la a zecea tura - si e de abia dimineata. La circ nu mai sunt animale, dar iata, sunt pe litoralul romanesc. De fapt, tot circ e si asta.
Unul dintre ponei pare ca intra in calduri si incepe sa-si etaleaze podoaba printre turisti. O diva siliconata, care face topless fix in fata unei familii cu copii ce se uita la dansa nemiscati, vede armasarul si pufneste in ras.
Il bate pe umar pe tatuatul de langa ea, cu lantul de aur cat lesa unui dulau. Tatuatul se intoarce si cand vede "monstrul", trece de la convorbirea de o auzea toata plaja cu un anumit "Coa.e", la un live pe Face.
Bulgarii ne bat si daca le seaca marea
Din apa, se vede noul anotimp al litoralului de la noi, "Prafuliera". Norii de praf al vesnicelor santiere, al strazilor neasfaltate ingroapa toata Mamaia Nord intr-un cenusiu fara contrast. Toate balcoanele sunt la inchiriere si vanzare, asteptand precum florile carnivore, mustele.
O chelnerita cu masca impotriva coronavirusului, dar folosita impotriva prafului, aranjeaza tacamurile la o terasa, colt cu doua strazi neasfaltate si alte trei blocuri in constructie.
Ceausescu a vrut betoane la sat, iata, capitalistii romani au ridicat stacheta, le-au mutat pe Litoral.
La plecare, vad, in spatele unui anunt cu preturile si regulile plajei, o familie inghesuita la umbra pancartei de tabla. Sunt singurii turisti de pe toata plaja pe care i-am vazut cu masca - e drept, purtata sub nas si sub gura. Macar nu se ard la gat, la cum frige soarele.
Circulatia, printre nametii de praf, e blocata de un Lamborghini ce nu poate trece de o gura de canal. Un Dorel din betoniera il ghideaza pe inconstient. E clar. La cat de haotic continua sa fie turismul de la noi, bulgarii, cu sau fara all-inclusive, ne vor da cu turismul in cap pe urmatorul secol, chiar daca le seaca marea.
Comments