OLIMPICI – Zeci de elevi din tara se pregatesc in Maramures pentru nationala la Chimie

OLIMPICI – Zeci de elevi din tara se pregatesc in Maramures pentru nationala la Chimie

foto petruraresbacau.ro/

OLIMPICI Câteva zeci de elevi din mai multe județe ale țării, olimpici la chimie, se pregătesc zilele acestea în Baia Mare pentru concursurile de profil care vor avea loc odată cu început noului an școlar.

OLIMPICI Startul Taberei Naționale de Chimie se dă pe 3 septembrie, iar potrivit organizatorilor la acesta vor participa nu mai puțin de 75 de elevi.

„La acest eveniment sunt aşteptaţi 75 de elevi, proveniţi din 22 de judeţe şi municipiul Bucureşti, calificaţi la fazele naţionale ale olimpiadelor de chimie din anul şcolar 2015-2016, însoţiţi de 21 de profesori. Programul taberei presupune 5 zile de cursuri intensive, structurate atât pe aspecte teoretice, cât şi pe experimente, susţinute de profesori lectori din mediul preuniversitar şi universitar. Totodată, în cadrul taberei va fi organizată o miniolimpiadă, ce se va finaliza cu premii pentru fiecare nivel de studiu”, arată Adriana Meșter, purtător de cuvânt la Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

Din Maramureș vor fi prezenți în cadrul acestei tabere nu mai puțin de 17 elevi, modulele de pregătire urmând să fie susţinute la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” şi la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Elevii participanți au vârste cuprinse între 13 și 18 ani, iar la finalul taberei vor primi diplome și premii, dar vor avea și posibilitatea să cunoască mai bine județul prin intermediul excursie care va fi organizată pentru aceștia și pe parcursul căreia vor fi vizitate cele mai importante obiective turistice din Maramureș.

sursa foto

Comments