Parchetul General, despre dosarul Kovesi: Furnizarea de informatii in alt cadru decat cel legal este...

Parchetul General a transmis, sâmbătă seară, precizări în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora comunicatul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) ar fi fost ”cenzurat”, afirmând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, ,,Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.”

”Prin urmare, emiterea unor comunicate de presă reprezintă o atribuţie a Biroului de informare şi relaţii publice, ce trebuie adusă la îndeplinire cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente”, precizează Parchetul General.

Reprezentanţii instituţiei citează art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia ”procurorii trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii de arme, independenţa instanţelor şi forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti definitive. În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie, caracterul nepublic al urmăririi penale şi dreptul nediscriminatoriu la informare.”

În plus, Parchetul General menţionează informaţiile care, potrivit Legii nr.  544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, respectiv informaţiile cu privire la datele personale.

”Faţă de cele anterior menţionate, practica de comunicare a Ministerului Public s-a aliniat noilor exigenţe legale privind protecţia datelor cu caracter personal, a prezumţiei de nevinovăţie, a caracterului nepublic al urmăririi penale, urmând exemplul altor state europene şi având în vedere acte normative aplicabile României”, se mai arată în document.

Actele normative la care se face referire sunt Regulamentul general privind protecţia datelor şi Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie.

”Directiva garantează faptul că autorităţile publice şi deciziile judiciare nu pot să facă niciun fel de referire publică la vinovăţia unei persoane înainte ca aceasta să fie dovedită”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

În plus, potrivit Parchetului General, ”legislaţia internă a făcut obiectul unor analize, existând o jurisprudenţă bine conturată”.

”Astfel, în considerentele Deciziei nr. 611/3 octombrie 2017 a Curţii Constituţionale se arată că:  dosarul de urmărire penală, independent de stadiul  în care acesta se află, (faza de urmărire penală în desfăşurare sau cauză soluţionată prin clasare) cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală potrivit cărora „Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică”. Mai mult, caracterul nepublic al informaţiilor conţinute într-un dosar de urmărire penală este confirmat şi de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art. 12 alin. 1 lit. e) şi f). Din interpretarea „per a contrario” a textului legal, rezultă că pot constitui  informaţii de interes public, deci care pot fi accesate în condiţiile legii, doar informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale care nu periclitează rezultatul anchetei, nu dezvăluie surse confidenţiale ori nu pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare, precum şi informaţiile privind procedurile judiciare a căror publicitate nu aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată precizează că, legea face vorbire despre caracterul public al unor „informaţii privind procedura în timpul anchetei penale”, respectiv al unor „informaţii privind procedurile judiciare”, deci al unor aspecte punctuale (privind de exemplu, evoluţia procedurilor într-o cauză penală, stadiul lor, sau eventualele măsuri procedurale dispuse), nicidecum despre caracterul public al dosarului de urmărire penală sau al dosarului aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în integralitatea sa, care rămâne guvernat de regimul juridic al informaţiilor nepublice.

”Pe cale de consecinţă, persoanele şi autorităţile publice care deţin astfel de informaţii răspund pentru protejarea acestora, sunt ţinute să respecte cadrul legislativ în vigoare care le impune măsuri de protecţie a informaţiilor aparţinând categoriilor menţionate. Aceste argumente sunt reluate şi se regăsesc şi în motivarea Deciziei nr. 633/12 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale. Jurisprudenţa a conturat şi faptul că, varianta prescurtării sub forma acronimului  nu îndeplineşte obiectivul anonimizării efective, deoarece acronimul, fiind susceptibil să conducă indirect la identificarea persoanei, reprezintă informaţie cu privire la datele personale. Atragem atenţia asupra faptului că în orice modalitate într-o procedură penală, precum şi de a pune în discuţie imparţialitatea cu care se derulează anchetele penale”, se mai arată în comunicat.

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au anunţat, vineri seară, că o acuză oficial pe Laura Codruţa Kovesi că ar fi primit peste 280.000 de lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu aducerea în ţară a lui Nicolae Popa.

În comunicatul oficial transmis spre publicare, Parchetul General a făcut referire ”la un fost procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, fără a menţiona numele sau iniţialele Laurei Codruţa Kovesi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments