Parlamentul Marii Britanii a respins organizarea unui al doilea referendum pe tema iesirii din UE

Parlamentul Marii Britanii a respins organizarea unui al doilea referendum pe tema iesirii din UE

Parlamentul britanic a respins joi cu o largă majoritate amendamentul prin care se solicita ca în moţiunea propusă de guvern pentru amânarea Brexitului să se prevadă şi organizarea unui al doilea referendum pe tema ieşirii din UE.

O majoritate de 334 de deputaţi au votat împotriva acestui amendament, în timp ce alţi 85 au votat pentru.

Este pentru prima dată când Camera Comunelor ia o poziţie clară în problema organizării unui al doilea referendum privind Brexitul.

Parlamentarii britanici votează joi patru amendamente la moţiunea propusă de premierul Theresa May pentru amânarea Brexitului, după ce zilele trecute au respins atât acordul convenit de şefa executivului cu UE cât şi varianta unui Brexit fără acord, scrie Reuters.

În moţiune a fost inclusă opţiunea pentru o scurtă amânare a Brexitului, până pe 30 iunie, dacă până pe 20 martie Camera Comunelor votează totuşi un acord, sau pentru o amânare mai lungă dacă impasul persistă.

Orice amânare trebuie însă aprobată şi de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Consiliul European, potrivit Agerpres.

Un alt amendament care va fi supus votului cere premierului May să folosească răgazul de timp dat de amânarea Brexitului pentru a oferi parlamentului ocazia să ''găsească o majoritate pentru o abordare diferită''.

Aceste două ultime amendamente fac parte dintr-un plan prin care un grup de parlamentari încearcă să preia controlul agendei parlamentare pe 20 martie pentru a forţa o discuţie asupra diferitelor opţiuni privind Brexitul, cu obiectivul de a se forma în Camera Comunelor o majoritate care să permită ieşirea din blocajul creat de respingerea de două ori a acordului din cauza clauzei de ''backstop'' privind frontiera nord-irlandeză, care nemulţumeşte numeroşi deputaţi britanici pentru că ea riscă să menţină pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană.

Comments