Patru cutremure de peste 5 grade, miercuri in Italia: Un mort si peste 20 de disparuti

Patru cutremure de peste 5 grade, miercuri in Italia: Un mort si peste 20 de disparuti

Patru cutremure de peste 5 grade, miercuri in Italia: Un mort si peste 20 de disparuti

UPDATE 01.13 - Un bărbat de 83 de ani a fost găsit mort în ruinele unei clădiri prăbușite, la Castel Castagna, în Teramo, potrivit presei locale citate de Observator.tv.

Construcția a căzut din cauza zăpezii și a seismelor produse frecvent.

De asemenea, alte 20 de persoane sunt dispărute.

UPDATE 00.15 - Două persoane, o mamă şi un copil, au fost rănite, fiind scoase de sub dărâmături, în urma celor patru cutremure cu magnitudini între 5,1 şi 5,5 grade produse miercuri în centrul Italiei, iar o persoană este dispărută, scrie presa locală, potrivit mediafax.ro.

O femeie şi copilul acesteia au fost scoşi de sub dărâmăturile unei clădiri din Castiglione Messer Raimondo (regiunea Abruzzo). Cei doi au răni uşoare şi sunt în stare de hipotermie, fiind transportaţi la spital cu un elicopter.

În zona Slavina a Campotosto (provincia L'Aquila), un bărbat în vârstă de 60 de ani este dispărut, iar căutările au fost suspendate pe durata nopţii.

UPDATE 18.25 - Serviciul de transport cu metroul a fost restabilit la Roma după ce s-a verificat că nu s-au produs pagube în urma celor patru cutremure cu magnitudinea de peste 5 grade pe Richter care au avut loc în centrul Italiei şi care s-au resimţit şi în capitală, relatează EFE. 

Compania Atac, care gestionează transportul public la Roma, a semnalat pe Twitter că liniile A şi B au fost repuse în funcţiune după ce au fost suspendate mai multe ore. 

Un nou cutremur cu magnitudinea de 5,1 pe scara Richter, potrivit primelor estimări, s-a produs în centrul Italiei în jurul orei locale 14:33 (13:33 GMT) şi s-a simţit şi în regiunile Lazio, Abruzzo, Marche precum şi la Roma. Epicentrul seismului a fost localizat la o adâncime de 10 kilometri potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV). 

Acest nou seism are loc după cele produse la ora locală 10:25 (9:25 GMT), de magnitudinea 5,1, şi la ora 11:14 (10:14 GMT) de magnitudinea 5,5, urmat câteva minute mai târziu de un altul de 5,4 grade, potrivit INGV. 

Seismele s-au produs în centrul Italiei, într-o zonă aflată în prezent sub zăpadă şi deja afectată de o serie de cutremure puternice în august şi octombrie anul trecut.

-----

Știrea inițială 16.22

Un nou cutremur cu magnitudinea de 5,1 pe scara Richter, potrivit primelor estimări, s-a produs în centrul Italiei în jurul orei locale 14:33 (13:33 GMT) şi s-a simţit şi în regiunile Lazio, Abruzzo, Marche precum şi la Roma, relatează EFE. 

Acest nou seism are loc după cele produse la ora locală 10:25 (9:25 GMT), de magnitudinea 5,1, şi la ora 11:14 (10:14 GMT) de magnitudinea 5,5, urmat câteva minute mai târziu de un altul de 5,4 grade, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Autorităţile italiene au suspendat serviciul de metrou la Roma şi au decis evacuarea mai multor şcoli din capitală după seria de cutremure care s-au produs marţi în centrul Italiei, relatează EFE. 

Compania Atac, care gestionează transportul public la Roma, a informat într-un mesaj pe Twitter că liniile de metrou A şi B au fost suspendate şi că au fost puse autobuze la dispoziţia cetăţenilor. 

Metroul va rămâne suspendat până la realizarea verificărilor pertinente, a precizat Atac. 

Şi unele şcoli din capitală, precum Istituto Comprensivo Statale ”Daniele Manin”, au decis să evacueze elevii, potrivit mass-media locale. 

Primăria din Roma a informat convocarea unei reuniuni de urgenţă a Centro Operativo Comunale şi începerea verificării condiţiilor în care se află clădirile publice şi şcolile. 

Patrule ale poliţiei locale a oraşului verifică de asemenea situaţia după seria de cutremure produse în centrul ţării. 

Este vorba de măsuri preventive pentru a permite autorităţilor să verifice dacă structura a fost sau nu afectată de aceste seisme, notează EFE.

Citiți și Anunțul făcut de ambasada României la Roma. Unde pot suna românii aflați în dificultate

Comments