Pe cine vrea ministrul Iordache pe post de secretar de stat la justitie. Mariana Mot, moasa lui Jud...

Ministerul justitiei solicita detasarea judecatoarei Marian Mot in cadrul institutiei, iar surse din minister sustin aceasta urmeaza sa fie secretar de stat. In prezent judecator la Curtea de Apel Craiova, Mariana Mot este cunoscuta drept o apropiata a baonului de Olt, Paul Stanescu iar presa a scris despre ea ca a fost "moasa" (adica nasa pana la botez) lui "Judecator", unul din cei opt copii ai interlopului Bercea Mondial. Fiul judecatoarei Marian Mot este fostul deputat PSD Emil Mot, intre timp ales primar de Slatina.

  • UPDATE 17.30 Potrivit surselor HotNews.ro, sectia de judecatori a CSM i-a aprobat detasarea Marianei Mot.

In iunie 2014, ziarul Adevarul realiza profilul lui Bercea Mondial si nota urmatoarele detalii: "Printre personalitatile care s-au inrudit cu clanul Bercea, unele recunoscand franc acest lucru, altele negand - in ciuda marturiilor si a martorilor prezenti la momentele cu pricina, se numara: Theodor Stolojan (finul lui "Printisor"); judecatorul Maria Huza (l-a botezat pe "Judecator"; judecatorul Sofia Mariana Mot (moasa pentru acelasi "Judecator") de la Tribunalul Olt, transferata din 2004 la Sectia Comerciala a Curtii de Apel Craiova unde activeaza si acum".

Potrivit informatiilor HotNews.ro, Bercea Mondial s-a laudat mereu cu rudele sale din justitie, invocand si numele Marianei Mot. Pe data de 4 iunie 2014, site-ul magistrati.ro mentiona numele Marianei Mot pe lunga lista a celor care i-au  nasit copiii interlopului: "Bercea Mondialu' detine o adevarata "colectie" de nasi celebri. Lista a fost deschisa de Maria Huza, fost presedinte al Tribunalului Bucuresti, care l-a botezat, in anul 2005, pe Judecator, unul dintre fiii lui Bercea. Moasa micutului Judecator a fost Mariana Sofia Mot, magistrat la Tribunalul Olt.Lista nasilor ii mai contine pe Gheorghe Brenciu (fost procuror sef), care l-a botezat pe Televizor, Gabriel Diaconu (fost viceprimar al Slatinei) si Marian Chitea (director Hidroserv Slatina), care l-a botezat pe unul dintre nepotii lui Bercea. Pe lista se afla si Theodor Stolojan, cel care l-a botezat, in anul 2004, pe Printisor, alt fiu al interlopului."

Bercea Mondial a devenit cunoscut la nivel national dupa scandalul cu Mircea Basescu. Fratele fostului presedinte Traian Basescu a fost condamnat in iunie 2016 la patru ani cu executare de Curtea de Apel Constanta,  in dosarul in care a fost acuzat ca ar fi primit 600.000 de euro mita de la familia lui Sandu Anghel (Bercea Mondial). (Detalii aici)

Fiul Marianei Mot este Emil Mot, fost deputat PSD, in prezent primar la Slatina. Emil Mot ajuns deputat PSD in 2012 gratie baronului PSD Olt, Paul Stanescu. Acesta l-a promovat candidat in 2012 la colegul 1 pe fiul judecatoarei Mariana Mot, in timp ce Florin Iordache, actualul ministru al justitiei, a candidat in urma cu patru ani tot in Olt la colegiul 4. Presa locala a speculat atunci ca Emil Mot a fost rasplatit cu un loc eligibil gratie relatiei foarte apropiate dintre baronul PSD Olt, Paul Stanescu si judecatoarea Mariana Mot.

Anul acesta, la alegerile parlamentare din toamna, baronul PSD Paul Stanescu l-a promovat pe primul loc la Camera Deputatilor pe Florin Iordache, actualul ministru al Justitiei. Pe locul doi l-a impus pe fratele sau, Alexandru Stanescu iar pe locul trei pe Dan Ciocan, partenerul sau de afaceri. Lista pentru Senat a fost deschisa de Paul Stanescu. Fost presedinte al Consiliului Judetean Olt cu doua mandate, Stanescu este si presedintele filialei PSD Olt. (Vezi detalii aici despre Ofensiva baronilor)

CSM n-a comunicat inca oficial daca a aprobat cererea de detasare, insa potrivit informatiilor HotNews.ro, judecatoarea Mariana Mot va fi unul dintre cei patru secretari de stat din Ministerul Justitiei proveniti din randul magistratilor. Potrivit surselor HotNews.ro, un alt secretar de stat va fi procurorul Constantin Sima, presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania. Sectia de procurori din CSM a aprobat miercuri cererea de detasarea a procurorului Sima in MJ pentru o perioada de trei ani. Vezi aici cine este Constantin Sima.

De mentiont ca secretar general in ministerul condus de Florin Iordache a fost numit Claudiu Teodorescu, fost consilier al lui Victor Ponta si fost prefect al judetului Gorj. Teodorescu a fost demis din functia de secretar general adjunct al Ministerului Justitiei in decembrie 2015 de ministrul Raluca Pruna, la cateva zile dupa ce numele sau a fost implicat intr-un scandal de presa privind organizarea “unui concurs ilegal”. (Vezi aici detalii)

Comments