Piedone, transparenta TOTALA. Primaria Sectorului 5 a publicat rapoarte ale Curtii de Conturi: ilega...

"Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Popescu Piedone, a promis, inca de la preluarea mandatului, ca cetatenii vor avea acces la orice informatie legata de Primarie si ca transparenta va fi cuvantul de ordine cat timp se va afla la conducerea institutiei. In acest sens, edilul Sectorului 5 a facut publice rapoartele ultimelor controale ale Curtii de Conturi pe pagina web a administratiei publice locale. Controalele privesc activitatea Primariei Sectorului 5 din anii 2018, 2019 si partial din 2020. Este pentru prima data cand astfel de documente sunt facute publice pe site-ul Primariei Sectorului 5", anunta institutia, intr-un raport publicat pe site-ul oficial.

Potrivit sursei citate, in rapoartele Curtii de Conturi se regasesc "deplasari facute ilegal pe sume foarte mari, atat ale celor aflati in trecut la conducere, dar si ale unor angajati, plati nejustificate pentru servicii de salubrizare neefectuate, plati neinregistrate, neinregistrarea unor obligatii certe fata de terti, cheltuieli cu utilitatile de aproape 2 milioane de lei, inregistrate in 2018 chiar daca acestea erau din 2017, sume de ordinul milioanelor de lei de recuperat de la vechea conducere si fosti angajati ai primariei sau finantari ale unor ONG-uri care nu sunt de utilitate publica".

Un exemplu de deplasare facuta ilegal este cea de la Cannes (Franta), in perioada 10-13 martie 2020, pentru care a fost platita suma de 753.911 lei (peste 150.000 de euro), in conditiile in care evenimentul legat de un targ expozitional la care ar fi trebuit sa participe reprezentanti ai Primariei Sectorului 5 fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19, se mai arati in comunicat.

Rapoartele Curtii de Conturi pot fi consultate aici: http://www.sector5.ro/transparenta-decizionala

Comments