Pilotii ucisi in Iran, asteptati in genunchi de colegii lor! Imagini emotionante in Ucraina, la repa...


Ceremonie solemna pe aeroportul din Kiev. Sicriele cu trupurile neinsufletite ale celor 11 ucraineni ucisi in avionul care a fost doborat din greseala in Iran au fost repatriate duminica in Ucraina, relateaza agentia Reuters, citata de Agerpres.


Toti cei 176 de pasageri si membri ai echipajului aflati la bordul avionului companiei Ukraine International au murit, dupa ce avionul de tip Boeing 737-800 a fost doborat pe 8 ianuarie in apropiere de Teheran, capitala Iranului.



Potrivit Agerpres, majoritatea persoanelor aflate la bord erau iranieni sau aveau dubla cetatenie. Canada a avut 57 de cetateni la bord, iar noua dintre cei 11 cetateni ucraineni ucisi erau membri ai echipajului.


In prezenta presedintelui Volodimir Zelenski, sicriele acoperite cu steagul ucrainean au fost coborate unul cate unul dintr-un avion al armatei ucrainene si urcate intr-un dric care astepta pe aeroportul international Borispol, aflat la 29 kilometri est de Kiev.


Militarii au arborat steaguri care reprezentau diversele nationalitati ale celor ucisi.


Angajatii companiei aeriene ucrainene, unii cu lacrimi in ochi, asteptau pe pista. Colegii pilotilor avionului doborat au ingenuncheat in momentul in care sicriele cu trupurile membrilor echipajului au fost aduse pe pista aeroportului.


Rudele victimelor au sosit la aeroport cu buchete de flori.


Potrivit sursei citate, autoritatile din Iran au anuntat sambata ca vor trimite in Ucraina cutiile negre ale avionului doborat, fara a preciza, insa, cand vor face acest lucru. E de asteptat ca oficiali iranieni sa mearga in Ucraina saptamana viitoare.FOTO: EPA


FOTO: EPA


Comments