PLAYFILM Oh, Ramona! – Acel film bazat pe cartea ,,Suge-o, Ramona!"

PLAYFILM Oh, Ramona! – Acel film bazat pe cartea ,,Suge-o, Ramona!"

Prin 2015, românii erau înnebuniți de cartea-fenomen „Suge-o, Ramona!”, scrisă de Andrei Ciobanu. Avea o înjurătură plasată direct în titlu, așa că lumea a fost automat curioasă să afle despre ce este vorba. Eu una nu am fost, poate din cauza hype-ului exagerat. Recent am aflat că s-a făcut și un film după carte, denumit – mult mai cuminte – „Oh, Ramona!”, în regia Cristinei Jacob, regizoarea care a stat în spatele filmelor „Selfie” și „Selfie69”. Astfel, am mers să aflu povestea care a înnebunit România acum câțiva ani și să văd dacă este ceva de capul ei.

Lucrurile stau cam așa: Andrei, un adolescent prostuț și tocilar, descoperă iubirea prin alternanța și suprapunerea a două povești de dragoste separate – una cu Ramona, alta cu Anemona. Ramona este liceana rebelă, manipulatoare și sexy de care Andrei a fost îndrăgostit de când se știe.

El vrea o relație de durată cu ea, ea își dorește doar o noapte cu el pentru a vedea cum este sexul cu o persoană virgină. La pol opus este studenta Anemona, care apare în poveste precum o nimfă din povești: frumoasă și delicată, dar care vine la pachet cu un iubit. Andrei se trezește că, de la adolescentul care se uita la filme porno în întunericul camerei devine tipul care trebuie să aleagă între două fete.

Întreaga poveste este spusă din perspectiva lui, așa că trebuie să privești cu un ochi critic veridicitatea faptelor.

Povestea a mai fost spusă de o mie de ori, într-o formă sau alta, mai bine sau mai prost. O să înșir doar câteva exemple: „Vicky Cristina Barcelona”, „Sweet Home Alabama”, „The Graduate”, „He’s Just Not That Into You”, „The Notebook” și „Never Let Me Go”. Exemple sunt multe, iar asta arată atât fascinația nemuritoare a publicului față de triunghiurile amoroase, cât și ușoara topire a originalității când vine vorba de firele narative alese de producătorii de filme.

Cu toate că tema eternă a bărbatului sau femeii care trebuie să aleagă între doi parteneri este atotprezentă în cinematografie, ea nu este tratată mereu la fel. Aproape mereu apare un element nou sau o perspectivă diferită, care reușește cumva să scoată filmul din banalitate și să îi ofere succes în rândul privitorilor.

Din păcate, filmului „Oh, Ramona!” îi lipsește acel element nou, care să îl scoată din mulțimea de filme cu triunghiuri amoroase.

Toate conflictele din filme sunt stârnite de dorința lui Andrei de a fi ba cu Ramona, ba cu Anemona, ba cu amândouă: ciondănelile cu mama lui, neînțelegerile cu colegii de școală și cu prietenii și, desigur, certurile cu fiecare din cele două fete.

Problema este că, în calitate de privitor, nu primești ceva mai original de atât. Trebuie să te echipezi bine cu răbdare pentru a îndura cele două ore în care Andrei se plânge că nu poate alege între două fete absolut superbe. Aștepți ceva care să te zguduie puțin și să îți arate că „Oh, Ramona!” nu e doar un alt film într-un șir lung de filme cu triunghiuri amoroase, doar că, atunci când se termină filmul, îți dai seama că ai așteptat degeaba.

„Oh, Ramona!” nu e foarte original cu povestea, dar e un suflu de aer proaspăt în cinematografia românească

Poate că povestea din film nu este cea mai originală, dar este spusă atât de frumos din punct de vedere cinematografic încât nici nu poți să te superi atât de tare. În plus, tot filmul este în engleză. Motivul? Conform lui Ciobanu, pentru că „în viaţă cel mai bine e să te compari cu cei mai buni decât tine şi nu cu cei mai slabi, am decis să-l facem în limba engleză pentru că «ce, noi suntem mai proşti ca americanii?»”.

Un mare plus al filmului este că nu trage de timp. Acțiunea curge natural, fără să te plictisească, astfel încât te miri când a trecut o oră și jumătate atât de repede. Mai apoi, umorul din film este cel clasic, american, specific jumătății anilor 2000.

Uneori – de cele mai multe ori – este bine plasat și prinde (dovada râsetele sincere din sala de cinema) alteori pare puțin tras de păr și te face să te strâmbi puțin. De exemplu, de fiecare dată când personajele fumează iarbă, țigările sunt înlocuite cu banane – lucru care ar fi fost mai amuzant decât este dacă serialul „How I Met Your Mother” nu ar fi înlocuit țigările cu sandwich-uri pe parcursul a nouă sezoane, cu mult înainte ca „Oh, Ramona!” să fie măcar un concept.

Per total însă, nu ai cum să nu apreciezi umorul din film – dacă nu pentru altceva, măcar pentru intențiile bune.

Trebuie menționat că este și un film foarte sexual, dar nu așa cum te-ai aștepta. Fiind un film permis oricui are mai mult de 12 ani, nu are nuditate, altfel audiența s-ar fi micșorat destul de mult. În loc de sâni și funduri, primești în schimb… fructe. Și brioșe. Și savarine. Și lapte. Și șampanie. Și miere. Și orhidee cu piercing. Și, după cum vezi și pe copertă, un papaya foarte zemos.

Scenele de sex încep astfel cu oameni care se sărută, ca mai apoi să fie tăiate la scene cu cineva care își bagă și își scoate degetele în prăjituri sau se joacă cu piercing-urile unor fructe și flori. Scenele respective sunt cât se poate de sugestive și totuși cât se poate de safe pentru a fi văzute și de părinți, și de copii.

Unii oameni au râs la analogii, alții s-au încruntat nedumeriți. Indiferent de categorie, e greu să nu recunoști că scenele respective sunt bizar de fascinante și atrăgătoare din punct de vedere estetic.

Dincolo de toate astea, filmul merită totuși o șansă. Cel mai probabil va prinde foarte bine în rândul adolescenților, fiind o poveste cu și despre ei.

„Aş vrea să îl vadă toţi adolescenţii, pentru că e despre ei”, a zis Jacob, potrivit Mediafax. „Eu mă regăsesc în toate poveştile pe care le-am ecranizat şi sper să se bucure şi ei. Este practic povestea lui Andrei Ciobanu spusă prin filtrul meu. Unde a fost o poveste de băiat, e acum o poveste mai echilibrată, spusă şi de o fată”. Cu toate astea, și publicul matur poate savura povestea, fiind un prilej bun să trezească la viață nostalgia adolescenței.