Politist pe motocicleta, accidentat mortal pe un drum din Arges

Politist pe motocicleta, accidentat mortal pe un drum din Arges

Politist pe motocicleta, accidentat mortal pe un drum din Arges

Un poliţist în vârstă de 32 de ani, din Argeş, a fost lovit mortal, vineri, de o maşină, care, din primele informaţii, ar fi încercat să vireze brusc stânga. Doi adulţi şi un copil aflaţi în autoturism au ajuns la spital.

Imaginea articolului Poliţist pe motocicletă, accidentat mortal pe un drum din Argeş

Poliţist pe motocicletă, accidentat mortal pe un drum din Argeş

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, Florin Popa, accidetul s-a produs în Livezeni, iar poliţistul era în timpul liber, pe motor.

„Poliţistul era în timpul liber. Venea dinspre Câmpulung spre Piteşti, iar din sens opus un autoturism a virat brusc stânga şi în felul acesta nu i-a acordat prioritate. Acestea sunt primele informaţii primite de la faţa locului”, a spus Popa.

Trei persoane care se aflau în maşină, între care doi adulţi şi un copil, au fost rănite şi transportate la spital.

„Şoferul în vârstă de 55 de ani, cu traumatism, transportat la spital de SMURD Mioveni, o fetiţă de 13 ani cu multiple traumatisme transportată la spital de SMURD camplung, iar o femeie de 42 de ani a fost dusă la spital de echipajul SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Primele informaţii sunt că fetiţa de 13 ani este rănită grav.

Traficul rutier este îngreunat din cauza accidentului rutier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

 

Comments