Post de radio pirat descoperit in locuinta unui tanar. Ce au confiscat politistii

Post de radio pirat descoperit in locuinta unui tanar. Ce au confiscat politistii

Post de radio pirat descoperit in locuinta unui tanar. Ce au confiscat politistii

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, în baza unui mandat emis de Judecătoria Bolintin-Vale, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui tânăr de 28 ani din comuna Floreşti-Stoeneşti, judeţul Giurgiu, bănuit că înfiinţase un post de radio şi emitea ilegal.

„Poliţiştii giurgiuveni au ridicat în vederea confiscării, aparatura folosită la transmiterea radio ilegală, respectiv emiţător în banda de radio frecvenţă, unitate p.c., cablu coaxial, antena dipol deschis, microfon”, se arată într-un comunicat al IPJ Giurgiu.

Persoana bănuită de săvârşirea infracţiunilor este cercetată pentru transmisia de programe de televiziune ori de radiodifuziune fără licenţă de emisie sau licenţă de utilizare a frecvenţelor radio în sistem terestru.

Este al doilea caz descoperit de poliţişti anul acesta. În luna mai, oamenii legii au descins la locuinţa unui tânăr din comuna Colibaşi care avea acasă un post de radio pirat.

„Cu ocazia descinderii poliţiştii au constatat că postul de radio emitea efectiv, se primeau telefoane in direct, se făceau dedicaţii, se difuzau reclame, fiind recepţionat atât la nivel local cât şi în municipiul Bucureşti”, spuneau la acea vreme poliţiştii giurgiuveni.

Pe aceeaşi temă:

Post de radio pirat descoperit de poliţişti. „Se primeau telefoane în direct şi se făceau dedicaţii”

„Îmi caut mama, acum, în pragul Sfintelor Sărbători“. Dorinţa unei fete ajunse la majorat, date spre adopţie

Comments