Povestea capitanului de vapor care s-a nascut la bordul unui remorcher. Cum   l-au scapat parintii la limita din macelul rusesc care a inrosit apele Prutului

Povestea capitanului de vapor care s-a

Povestea capitanului de vapor care s-a nascut la bordul unui remorcher. Cum l-au scapat parintii l...

Pe 9 septembrie 1940, la orele 14,00, mama sa, o frumoasă basarabeancă căsătorită cu un marinar, l-a născut pe Ştefan la bordul unui vaporoş care se numea „Piretus“, un fel de remorcher care se ocupa cu dragajul pe Prut.

Femeia obişnuia să îl însoţească pe soţul său, în călătoria spre gurile Prutului, acolo unde vaporul acosta pentru diverse provizii. Au apucat-o durerile naşterii şi Ştefan s-a grăbit să vină pe lume acolo, pe acel vapor. A fost începutul unei vieţi dedicate exclusiv marinăriei, pentru că ghemotocul care a văzut lumina pe acel vapor nu s-a mai despărţit niciodată de această lume a apelor.

„Tatăl meu a lucrat pe un vapor pe Prut, când Prutul era navigabil, înainte de a începe cel de-Al Doilea Război Mondial. Trebuia să aprovizioneze popota vaporului cu alimente, aşa că a ajuns în localitatea Leova, un orăşel pe malul Prutului, la un gospodar care avea de vânzare multe păsări. În timpul acesta a cunoscut-o pe mama mea, una din fiicele acelui bărbat, s-a îndrăgostit de ea şi a cerut-o în căsătorie de la bunicul meu, Moisescu Toader“, spune Ştefan Mladin.

Era copil când a început cel de-Al Doilea Război Mondial, dar din povestirile părinţilor săi, căpitanul ştie că a scăpat cu viaţă atunci când mama sa împreună cu el şi cu alţi doi fraţi au reuşit să treacă la timp podul de la Giurgiuleşti înainte ca ruşii să îl arunce în aer: „Acolo pe pod era o hărmălaie mare, unii veneau să rămână în Basarabia, alţii vroiau să plece de acolo. Se călcau în picioare, erau câini, purcei, tot felul de animale, plânsete. Ruşii puseseră difuzoare la capetele podului şi anunţau din  minut în minut: «Mai aveţi atât, mai aveţi atât şi aruncăm podul în aer». Dar ei nu au respectat termenul şi au aruncat podul în aer. S-a auzit o bubuitură puternică de ziceai că se cutremură pământul. Erau oameni sfârtecaţi care săreau în aer, la scurt timp s-a înroşit Prutul. Mama ajunse cu noi aproape de vaporul lui tata“.

La un pas de moarte

De acolo au coborât cu vaporul la Galaţi, unde toţi refugiaţii care au plecat din Basarabia au fost îmbarcaţi pe două şlepuri, trase de un remorcher. Familia lui Ştefan a rămas pentru o vreme în Giurgiu, fiindcă vasul pe care lucra tatăl său a intrat la reparaţii. După episodul de la Giurgiuleşti, aici, pentru a doua oară, a fost la un pas de moarte. Se juca împreună cu fraţii săi pe malul apei şi la un moment dat când au vrut să urce pe vapor, puntea din lemn s-a mişcat din cauza valurilor. Au căzut de pe punte, dar noroc cu marinarii care au sărit imediat în ajutor şi i-au scos teferi din ape.

„Au sărit marinarii după noi să ne scoată. Mama, disperată, deşi nu ştia să înoate, a sărit în apă, dar pe semne că rochia a ţinut-o plută, că nu s-a înecat“, îşi aminteşte Ştefan Mladin.

De acolo, tatăl său a fost repartizat în Portul Cetate, locul care îi trezeşte lui Ştefan cele mai frumoase amintiri. La Cetate a făcut şcoala primară, aici a învăţat fără ştiinţa părinţilor să înoate şi tot aici a făcut cele mai mari năzbâtii. La Cetate s-a născut şi al patrulea băiat în familia Mladin, toţi patru viitori navigatori. „În bălţile din Cetate am învăţat să înotăm, puneam o scândură sub noi şi dădeam din mâini. Când eram mici, părinţii ne legau cu frânghia de mijloc să nu cădem de pe vapor“, spune căpitanul. Şi tot în bălţile de la Cetate, viitorul căpitan se juca cu vaporaşe pe apă visând la ziua când se va afla la cârma unor vapoare adevărate. Nu doar că se născuse pe un vapor, dar a învăţat de la tatăl său toate tainele acestei profesii.

Marinar de la 17 ani

Nu-i de mirare că la 17 ani, primea dispensă de la Ministerul Transporturilor prin care i se permitea să lucreze ca marinar la această vârstă, deşi nu efectuase stagiul militar. Ucenicia în marinărie nu i-a fost însă deloc uşoară. În 1957, se angaja ca marinar pe vaporul „Navicop“, care transporta materiale de construcţii şi alimente din Portul Corabia în localităţile din Clisura Dunării. Vaporaşul avea o magazie în care intrau cam trei vagoane cu materiale.

„La Corabia când am început marinăria am avut mare noroc sau ghinion, nu ştiu cum să-i spun, fiindcă lui Trăcea Vasile, căpitanul meu, îi plăcea băutura. La fel şi mecanicului de pe vapor. Oricum eram doar patru oameni pe vaporaş, căpitanul, un motorist, un mecanic şi eu ca marinar. Se duceau în oraş, în Corabia, iar când se întorceau erau băuţi şi se duceau să se culce. Atunci, eu singur ridicam ancora şi porneam motorul“, povesteşte căpitanul. Erau vremuri grele, dar frumoase pentru că tânărul marinar a avut posibilitatea să dovedească că stăpâneşte bine această profesie pe care o avea în sânge.

„Când plecam în aval, trecea căpitanul la cârmă şi îşi prelua atribuţiile, iar eu îmi făceam meseria de marinar. Începeam să scot apa din Dunăre cu găleata, nu erau ca acum vapoare modernizate cu pompe, atunci se spăla puntea cu găleata, trebuia să curăţ magazia de resturi. Vasul mergea în aval şi eu scoteam apa, trebuia să fii foarte atent. Când ajungem la Corabia vaporul era lună. Eu făceam şi pe bucătarul pe vapor, învăţasem să gătesc de la mama, făceam piaţa. Asta pentru mine a fost o lecţie. Eram tânăr“, îşi aminteşte Ştefan Mladin.

Pericolul din Cazanele Dunării

După perioada de ucenicie, a urmat apoi primul examen de conducător de şalupă. Practic după ce a fost marinar simplu timp de patru ani, a promovat apoi examenul de căpitan secund , iar din anul 1980 a fost căpitan plin. O perioadă frumoasă din cariera sa a fost şi atunci când avea misiunea din partea Întreprinderii de Studii şi Proiectări Hidrotehnice Bucureşti să ducă în siguranţă specialiştii la pontoanele de foraj care studiau zona înainte de construcţia barajului de la Porţile de Fier I.

În perioada 1956-1960, Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) Bucureşti şi Institutul Energoprojeckt Belgrad au elaborat un Memoriu tehnico-economic prin care au propus amenajarea şi utilizarea potenţialului hidroenergetic al sectorului comun prin două sisteme hidroenergetice şi de navigaţie amplasate în profilul Gura Văii – Sip km D 943 în prima etapă şi în profilul din zona Gura Văii - Raduievat în etapa următoare. Nu era o sarcină uşoară fiindcă navigaţia pe porţiunea Dunării dintre Moldova Veche şi Turnu Severin era periculoasă, riscantă chiar când nivelul apelor era crescut. Era de altfel o piatră de încercare şi pentru cei mai experimentaţi marinari ai lumii deoarece navigaţia era îngreunată de stâncile care răsăreau din ape pe multe porţiuni. La aceast pericol de ciocnire de stânci, pe lângă apropierea unor stânci ori prezenţa lor imediat sub apă se adaugă viteza curentului, destul de greu de învins de nave care nu aveau motoare puternice.

Întâlnire istorică

Îşi aminteşte şi acum întâlnirea de la Porţile de Fier din toamna lui 1964 dintre Gheorghe Gheorghiu Dej şi liderul comunist iugoslav, Iosip Broz Tito:

„Gheorghiu Dej a trecut Dunărea pe un pod de pontoane şi s-a întors înapoi cu iahtul lui Tito. Eram de serviciu aici în port, ne-au pus să facem cordon la pontul unde a acostat iahtul lui Tito. Tatăl meu este cel care a prins parâma iahtului şi l-a legat la ponton. Portul era plin de oameni, nu aveai unde să arunci un ac“.

În 1972, fratele cel mic s-a stabilit în Austria, iar regimul comunist i-a interzis să mai iasă din ţară. În aceste condiţii, a lucrat pe un remorcher de manevră al Şantierului Naval din Turnu Severin şi din anul 2000 s-a retras la pensie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments