Practici sinistre ale nazistilor in lagarele de exterminare. Care era placerea bolnava a ,,Vrajitoarei de la Buchenwald"

Practici sinistre ale nazistilor in lagarele

Practici sinistre ale nazistilor in lagarele de exterminare. Care era placerea bolnava a ,,Vrajitoar...

Lagărele de concentrare au fost un adevărat brand al Germaniei naziste. Au fost expresia unui regim opresiv şi ucigaş. Practic, ideea s-a născut pentru izolarea şi exterminarea adversarilor politici, iar apoi a devenit mijlocul prin care ”soluţia finală” visată de Hitler în anii 30 putea să devină realitate. Milioane de oameni au fost omorâţi în lagărele de concentrare, femei, bătrâni, copii. O parte au fost gazaţi, alţii împuşcaţi, iar cei mai mulţi exterminaţi prin epuizare şi înfometare. 

Hitler a dat lagărele pe mâna unor oameni obedienţi regimului şi pătrunşi de ideile ”rasei pure”, dispuşi să comită orice atrocităţi doar pentru a scăpa de ”rasele impure”, aşa cum erau ele definite de acesta. O parte a şefilor de lagăre, nu doar că şi-au dat toată silinţa pentru a extermina pe cei închişi dincolo de ţarcurile cu sârmă ghimpată, dar s-au dedat şi la atrocităţi greu de imaginat. Una dintre cele mai macabre şi inumane practici în lagărele naziste a fost jupuirea prizonierilor şi folosirea pielii lor pentru a confecţiona diferite obiecte. În special pentru a satisface plăcerea bolnavă a unei singure femei. 

”Monstrul din Buchenwald” şi o plăcere bolnavă

Trofeele naziste din pielea prizonierilor sunt strâns legate de viaţa şi plăcerile neobişnuite ale unei singure persoane. A rămas cunoscută în istorie drept „Bestia de la Buchenwald”, ”Văduva Măcelarului sau ”Vrăjitoarea de la Buchenwald”. În realitate se numea Ilse Koch şi, aşa cum hotărâse inclusiv un tribunal nazist, era pasionată de obiecte confecţionate din piele umană. Culmea, a ajuns să-şi satisfacă această plăcere deţinând poziţia privilegiată, în Germania nazistă, de soţie a şefului de lagăr. Din această postură a comandat cele mai lugubre obiecte realizate vreodată şi pe care le-ar fi păstrat într-o colecţie personală. Nimic din copilăria sau adolescenţa acestei femei nu ar fi prevestit vreodată atrocităţile provocate. S-a născut în Dresden, pe 22 septembrie 1906 şi era un copil cu o fizionomie tipic germană, cu păr roşu, pistrui şi chip bucălat. 

Era considerată un elev silitor, respectuos şi fericit. Nu erau consemnate ciudăţenii, din contră, era o copilă şi mai apoi o adolescentă cât se poate de normală.  Provenind dintr-o familie burgheză a urmat o şcoală de contabili, iar mai apoi s-a angajat ca bibliotecară. Ilse a trăit perioada grea a Republicii de la Weimar, cu şomaj, inflaţie şi lipsuri materiale. Ca orice tânăr german a experimentat frustrările unui popor învins şi umilit care dintr-o super-putere devenise un stat şubred. Partidul Nazist i-a schimbat viaţa. Iniţial a aderat la Partidul Nazist din teribilism. A ajuns însă să fie atrasă de doctrină şi mai ales de carisma lui Hitler. Implicându-se în activitatea partidului a ajuns să-l cunoască pe Karl Otto Koch, unul dintre oamenii de încredere ai lui Hitler. 

S-a şi căsătorit cu acesta în 1936. În 1937, Koch este numit şef de lagăr la Buchenwald lângă Weimar. Era unul dintre primele şi unul dintre cele mai mari lagăre din Germania. A fost destinat iniţial adversarilor politici, iar mai apoi ”epurării rasiale”. Pe poarta de la intrare scria ”Jedem das Seine” care în limbaj interpretat înseamnă ”Fiecare primeşte ce merită”. Ilse s-a mutat cu soţul în casa mare a comandatului de lagăr din apropierea complexului de detenţie. Aici, Ilse şi-a dezlănţuit cele mai atroce şi ascunse patimi. Una dintre ele, era confecţionarea obiectelor din piele de om. Iar oameni condamnaţi se găseau din belşug. Într-un singur an, Ilse Koch a devenit unul dintre cei mai de temut şi în acelaşi timp detestaţi oameni ai regimului nazist.

Oameni jupuiţi şi o colecţie de coşmar

Mărturiile diferiţilor prizonieri din lagărul de la Buchenwald arată că Ilse Koch venea în mod regulat printre barăcile prizonierilor. Venea călare, cu cizme şi cravaşă. Îi întărâta pe prizonieri până o priveau, iar atunci îi lovea cu cravaşa. Alţi supravieţuitori au povestit că avea o plăcere deosebită atunci când trimitea copiii în camerele de gazare. Dar cea mai mare plăcere a Ilsei rămânea pielea umană. Se spune că îi obliga pe prizonieri să se dezbrace şi îi alegea pe cei cu tatuaje interesante. Din pielea lor urma să facă diferite obiecte, precum mănuşi,abajur sau învelitoare pentru cărţi. Prizonierii erau efectiv jupuiţi înainte de a fi incineraţi, iar pielea luată şi prelucrată, într-un atelier necunoscut, care făcea obiecte la comanda Ilsei Koch. Una dintre mărturii a rămas de la sergentul american Blowers. Acesta a fost unul dintre eliberatorii lagărului de la Buchenwald şi cel care ar fi auzit aceste poveşti de la evreii găsiţi acolo.

”Odată, le-a ordonat tuturor evreilor din lagăr să se dezbrace şi să se alinieze, iar apoi a trecut printre rânduri. Dacă vedea un tatuaj care-i plăcea îi indica pe acel om cu cravaşa. Gărzile îl scoteau din linie, îl ducea la spitalul lagărului, iar doctorii îi luau bucata de piele cu tot cu tatuaj. Apoi pielea era argăsită şi adăugată altor bucăţi pentru a face un abajur. Erau trei astfel de lămpi cu abajur din piele de om. Unul a dispărut imediat după ce am venit noi”, mărturisea sergentul.

Un alt martor-cheie care va fi folosit în procesul îndreptat împotriva Ilsei Koch, după război, a fost doctor Sitte, un fizician ajuns prizonier la Buchenwald în 1939. A stat în lagăr până în 1945. El a mărturisit că prizonierii cu tatuaje erau jupuiţi, iar pielea transformată în abajururi, teci de cuţit şi alte obiecte pentru S.S. Moda a fost iniţiată de Ilse Koch şi mai apoi preluată şi de alţi membri înfocaţi ai Partidului nazist. ”Aceşti prizonieri erau omorâţi în spital, iar apoi pielea cu tatuaj era jupuită”, mărturisea doctorul Sitte, aşa cum arată şi lucrarea lui Joshua M. Greene, "Justice at Dachau".

Anchetată de nazişti

Familia Koch a fost, culmea, achetată şi de cei pe care-i susţinea. În anul 1941, Josis, Prinţ de Waldeck şi un membru marcant al SS, a devenit suspicios în legătură cu ce făcea Otto Koch şi soţia acestuia la Buchenwald. Sub pretextul că vrea să verifice atrocităţile din lagăr, despre care se vorbea, dar şi moartea medicului Walter Kramer, omorât ca prizonier politic, Josis a deschis o anchetă la Buchemwald. În realitate, ceea ce îl interesa pe ofiţerul SS era confirmarea zvonurilor despre furturile masive ale soţilor Koch. Aceştia nu predau averile luate de la evrei, statului german, şi le băgau în buzunare ducând o viaţă de huzur. Ba chiar Ilse Koch îşi făcuse şi o sală de călărie după ultimele standarde, care costase o avere. Evident din bunurile prizonierilor omorâţi la Buchenwald. Otto Koch a fost mutat disciplinar ca şi comandant în lagărul de la Majdanek. 

Ilse a rămas în continuare la Buchenwald, unde a avut o viaţă scandaloasă, inclusiv câţiva amanţi. În cele din urmă, Koch este executat în 1945 chiar de către nazişti. Ilse Koch s-a retras alături de familia ei în oraşul Ludwigsburg, fiind arestată în 1945 de către americani. A fost adusă în faţa Tribunalului american de la Dachau în 1947 şi a fost acuzată de complicitate şi participare la crimele de război de la Buchenwald. Koch a declarat că este însărcinată în opt luni, dar cu toate acestea a fost condamnată la închisoare pe viaţă. În 1948, pedeapsa i-a fost redusă la patru ani. În 1949 este din nou arestată sub presiunea opiniei publice, iar în 1950 condamnată din nou pe viaţă. În 1967 s-a sinucis prin spânzurare la vârsta de 67 de ani. Cu ea se ducea în mormânt şi secretul obiectelor din piele de om. Deşi au fost prezentate în imagini capturate de soldaţii americani, toate acele obiecte au dispărut.

A fost sau nu Ilse Koch vinovată ?

Tocmai de aceea, în jurul lui Ilse Koch s-a deschis o adevărată controversă, inclusiv un oficial american declarând că nazista nu a făcut obiecte din piele de om. Era acelaşi om care a decis să-i reducă pedeapsa. Arthur Butz, de exemplu, spunea că îndepărtarea pielii era un soi de experiment medical la Buchenwald şi că de fapt acele obiecte au fost plantate în casa familie Koch pentru că cineva dorea să scape de ei. Inclusiv generalul american Lucius Clay a precizat că de fapt acele obiecte erau din piele de capră şi că Ilse nu comandase obiecte din piele de om.

Vă mai recomandăm:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments