Predoiu, despre fuziunea cu UNPR: Complicata tehnic, costisitoare ca imagine

Predoiu, despre fuziunea cu UNPR: Complicata tehnic, costisitoare ca imagine

"La prima vedere mi se pare complicat tehnic şi costisitor la imagine. PNL nu poate renunţa la criteriile de integritate. Adică nu putem juca în filmul «pleacă Florea ca să vină Onţanu» sau «pleacă Scripcaru ca să vină Oprea». Dacă există o posibilitate ca PNL să devină mai puternic, trebuie calculat cu creionul în mână. Mai e şi problema programelor şi doctrinelor. Adică, anul trecut ştiam care e rostul unei coaliţii în Parlament:«Ponta bye, bye» sau cum a fost la votul pentru Strategia Naţională de Apărare şi pentru şeful SIE", a spus prim-vicepreşedintele PNL.

Predoiu a făcut şi o analogie cu fuziunile din economie, unde este necesară o analiză SWOT, când companiilor "le dă prin cap" să procedeze la acest tip de operaţiune. "Anul acesta e un context nou. În economie, firmele îşi fac o analiză SWOT când le dă prin cap vreo fuziune. Şi mai ales vorbesc cu consumatorii, adică publicul. E musai să ştim ce vrea electoratul nostru, mai ales cel dezamăgit. Dar, nu m-aş pripi cu concluziI.

Co-preşedinţii au un mandat de negociere, să îl respectăm. Vor veni la BPN şi se va discuta, analiza, decide, eventual", a mai spus prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, săptămâna trecută, referitor la varianta unei fuziuni cu UNPR, că există discuţii de colaborare cu toate partidele, în afară de PSD, şi a precizat că o decizie va fi luată în proxima şedinţă Biroului Politic Naţional al partidului.

Articole recomandate

Comments