PREMIAT – Un roman a castigat ,,Oscarul inventicii", decernat de americani

PREMIAT – Un roman a castigat ,,Oscarul inventicii", decernat de americani

foto adevarul

PREMIAT Un dispozitiv de mărimea unui capac de pix i-a adus românului Flaviu Turcu „Oscarul inventicii“, cum sunt numite Premiile R&D din SUA care răsplătesc tehnologiile create să îmbunătăţească viaţa oamenilor.

PREMIAT Invenţia românului, un rotor de mărimea unui capac de pix, este un dispozitiv care, în combinaţie cu alte dispozitive, va putea ajuta la reducerea poluării prin reducerea gazelor cu efect de seră.

Pe scurt, aparatul este doar „o rotiţă“ dintr-un mecanism care, pe viitor, ar putea permite stocarea dioxidului de carbon în subteran.

În cele ce urmează,„Adevărul“ a discutat cu Flaviu (care în prezent predă în Cluj), despre ce înseamnă invenţia lui şi despre viitorul cercetării.

„Cercetarea trebuie să ducă la produse şi servicii care îmbunătăţesc viaţa omului. Asta spun americanii“, asta crede şi Flaviu Turcu, românul distins, în 2015, cu R&D100 Awards sau „Oscarul inventicii“, cum li se mai spun acestor premii. E primul cercetător din România care obţine această distincţie oferită de peste jumătate de secol oamenilor de ştiinţă şi descoperirilor acestora din întreaga lume.

Câştigarea acestui Oscar l-a plasat într-un top 100 al celor mai ingenioase tehnologii din Statele Unite şi i-a alimentat şi mai mult pasiunea pentru cercetare şi fizică. Şi dorinţa de a schimba lumea, pe cât se poate. Invenţia premiată a fost realizată de Flaviu şi foştii colegi din echipă de la Laboratorului Naţional Pacific Nordwest (David W. Hoyt, Jesse A. Sears Jr., Kevin Rosso şi Jian Zhi Hu) din Richland, unul din laboratoarele de top ale Americii ce-şi are originea din Proiectul Manhattan din 1942, al bombei atomice. Azi, Flaviu este cadru didactic la catedra de Fizică Biomoleculară a Facultăţii de Fizică, din cadrul UBB.

Comments