Prima executie a unui barbat implicat in protestele din Iran

Prima executie a unui barbat implicat in protestele din Iran

Prima executie a unui barbat implicat in protestele din Iran


Executia a avut loc joi dimineata, condamnatul fiind acuzat ca a impuscat un ofiter paramilitar dupa ce a blocat traficul pe un bulevard din Teheran in timpul protestelor care zguduie tara de aproape trei luni, au anuntat agentiile de presa din Iran, preluate de Al-Jazeera, potrivit News.ro.


,,Mohsen Shekari, un protestatar care a blocat bulevardul Sattar Khan pe 25 septembrie si a injunghiat un membru al militiei Bassidj in umarul stang, a fost executat joi dimineata la Teheran", a anuntat agentia iraniana semioficiala Tansim.


Curtea Suprema a respins apelul acuzatului si a justificat sentinta spunand ca actiunile lui au reprezentat o ,,crima de razboi impotriva lui Dumnezeu".


Iranul intra in a treia luna de proteste, dupa ce tanara Masha Amini in varsta de 22 de ani, a murit in custodia politiei moravurilor. Amini fusese retinuta pentru ca nu a purtat hijabul corespunzator.


Autoritatile au reprimat protestele, iar luni, Garzile Revolutionare, trupele de elita ale regimului islamic, au laudat sistemul judiciar pentru pozitia sa dura si l-au incurajat sa emita rapid si decisiv sentinte in cazul celor acuzati de ,,crime impotriva securitatii natiunii si a Islamului".


Cinci persoane acuzate de uciderea unui membru al Basij au fost condamnate la moarte, iar alte 11 au fost condamnate la inchisoare, pentru uciderea membrului Garzii Revolutionare Islamice.


Amnesty International a declarat ca autoritatile iraniene cer pedeapsa cu moartea pentru cel putin 21 de persoane in ceea ce spune ca sunt ,,procese inscenate, menite sa ii intimideze pe cei care participa la revolta populara care a zguduit Iranul".


Comments