Primele declaratii ale spadasinelor care au luat aurul la RIO 2016: "Am murit si am inviat"

Primele declaratii ale spadasinelor care au luat aurul la RIO 2016: "Am murit si am inviat"

Primele declaratii ale spadasinelor care au luat aurul la RIO 2016: "Am murit si am inviat"

La finalul competitiei de la Rio de Janeiro, doua dintre componentele echipei de aur si presedintele de onoare al Federatiei Romane de Scrima au vorbit despre aceasta performanta istorica.

"Copii avem in sala, ce facem noi cu juniorii, asta este cel mai important. Rezultatul acesta este cel al caror ne-au ajutat, sa stiti ca au fost putini, 10 la numar, colegii care au venit si ne-au ajutat. Nu stiu, dar daca ar fi sa fiu rea, as putea sa spun, cu ghilimelele de rigoare ca au venit pe "burta goala". Copii aceia si-au rupt din vacanta lor, din timpul lor, pentru ca noi nu ne permiteam sa gresim ca la Londra", a spus Ana Maria Popescu.

"Nu ne puteam permite sa ne antrenam cu o alta echipa, era singura noastra optiune. Este si meritul acestor copii pentru ca au incercat pe cat posibil sa ne puna probleme si sa ne ajute in antrenament. Este mare lucru si asta inseamna pura pasiune. Mi-as dori ca ei sa fie cei ajutati. Noi chiar daca primim totul si ei trebuie sa fie ajutati ca sa ajunga aici. Sunt fericita ca am avut o zi buna si ca astazi ni s-au implinit toate visele pentru care am muncit atat de mult", a adaugat ea, potrivit cosr.ro.

Aceasta a marturisit ca nu se gandeste la retragere si ca in 2017 doreste sa participe in competitii: "Momentan nu zic nimic de Tokyo 2020, dar la anul la Mondiale vreau sa fiu prezenta. Acolo inca nu mi-am incheiat socotetile, vom vedea".

Primele medalii pentru România la Rio. AUR OLIMPIC pentru echipa feminină de spadă: a zdrobit China

Loredana Dinu a marturisit ca a fost extrem de emotionata in finala de la Rio.

"Le-am mai intalnit pe adversarele noastre, dar le-am invins de fiecare data. A fost o lupta cu mine insami de cand am revenit, de doi ani si ceva, singurul inamic al meu am fost eu. Vreau sa ma bucur de aceste momente si vom vedea ce va urma, cel mai important este ca am reusit sa castigam. Am trait finala cu un puls extrem de mare, simteam ca imi iese inima din piept si ca nu mai am aer. Atunci cand nu eram pe plansa, genunchii imi tremurau atat de tare incat nu puteam sa scriu scorul pe foaie", a declarat sportiva.

"Este incredibil si nu-mi vine sa cred ca mi s-a indeplinit un vis. Credeam, cedeam, iar reveneam la visul meu, mai repetam exercitiul cu podium. Aurul e unul singur, are gustul fericii, pentru ca simt ca mi se incununeaza toata munca din toti acesti ani si mi se confirma ca am luat cele mai bune decizii in ce priveste scrima. Sunt lacrimi de fericire si sunt binevenite. La meciul cu SUA am murit si am inviat, cand se schimba scorul am avut flashuri de ce s-a intamplat la Londra. Am avut incredere in Ana pentru ca fara increderea in ea nu am fi castigat. Era pacat sa nu ajungem aici, sa nu iesim in glorie pe usile din fata, cu medaliile la gat", a completat ea.

De altfel, Ana Pascu, presedintele de onoare al FR Scrima a spus ca această competitie a fost una extrem de grea.

"O medalie olimpica de aur nu se castiga asa. Cred ca la meciul cu SUA mai avem putin si faceam infarct, am avut 180 pulsul, ca mi l-a si numarat doctorul. A fost mai greu pentru ca emotia a fost extraordinar de mare, am trecut greu, cu presiunea aceasta. Tot timpul le-am spus ca trebuie sa castige, ca au valoarea aceasta, ca pot face lucru acesta si pe fondul acestor lucruri este greu sa te mobilizezi si au intrat cu frica,ceea ce s-a si vazut. Dar norocul lor a fost ca s-au adunat si s-au clarificat la minte. Ele stiau lectia, pentru ca am analizat fiecare echipa, insa nu puteau spune lectia pentru ca erau extrem de emotionate. Fiecare meci a avut momentul lui de neliniste. Si in finala la ultimul asalt, am avut emotii, desi conduceam. O medalie de aur la Jocurile Olimpice nu se castiga relaxat. In momentul in care te relaxezi, pierzi medalia. Dupa infrangerile de la individual a fost o mobilizare extraordinara pentru ca ele nu mai doreau sa se faca de ras, pentru ca la Londra au considerat ca s-au facut de ras, cu toate ca nu e rusinos sa pierzi, lumea vine aici sa participe, nu pot castiga toti. Faptul ca nu au realizat ce si-au dorit la individual le-a mobilizat la echipe. Toti au facut sacrificii, si-au lasat copii acasa, asta inseamna sa vrei si daca vrei, se poate. Mie mi-au facut o bucurie extraordinara pentru ca s-au zbatut. Au avut momente de cumpana, dar nu au lasat bratele jos, si asta astept de la toti sportivii", a spus aceasta.

Articole recomandate

Comments