Raport Kaspersky: Peste o treime dintre IMM-uri sunt ingrijorate fata de bresele de securitate ciber...

munca-la-birouPeste o treime dintre companiile mici si mijlocii (IMM) sunt ingrijorate de comportamentul angajatilor atunci cand vine vorba despre securitate informatica, in timp ce 61% dintre sefii unor companii de acest fel spun ca s-au confruntat cu incidente de securitate cibernetica in 2016, cauzate de comportamentul neadecvat al salariatilor, reiese din Raportul “Riscuri de securitate IT 2016” al Kaspersky Lab, publicat joi, informeaza AGERPRES.

Expertii in securitate cibernetica sustin ca aproape trei sferturi (74%) dintre cei chestionati au raportat ca numarul de smartphone-uri folosite in interes de serviciu a crescut in ultimii trei ani, iar 71% au confirmat ca acelasi lucru este valabil pentru tablete.

“Companiile cu pana la 50 de angajati sunt semnificativ mai putin ingrijorate in legatura cu activitatile angajatilor care pot duce la brese de securitate cibernetica, in comparatie cu firmele mari. Doar 36% dintre companiile mici isi fac griji privind neatentia personalului, in timp ce peste jumatate dintre companiile mijlocii si corporatii sunt foarte preocupate de acest aspect.

Personalul ne-informat sau neatent, care foloseste inadecvat resursele IT, poate pune organizatia in pericol, indiferent de dimensiunea ei. Potrivit anchetei, actiunile angajatilor sunt printre primele trei probleme de securitate care fac vulnerabile organizatii din intreaga lume. Peste jumatate (61%) dintre companiile care s-au confruntat cu incidente de securitate cibernetica in 2016 au recunoscut ca la acestea a contribuit si un comportament neadecvat al angajatilor”, se arata in Raportul citat.

In viziunea specialistilor, companiile se pot proteja cu o gama de solutii menite sa raspunda solicitarilor specifice IMM-urilor, cum ar fi Kaspersky Endpoint Security for Business si Kaspersky Small Office Security.

Kaspersky Lab este o companie globala de securitate cibernetica, fondata in anul 1997, ce are in portofoliu, la ora actuala, peste 400 de milioane de utilizatori individuali si 270.000 de companii — client.

Comments