Regizorul ,,Leaving Neverland" vrea sa realizeze o continuare a documentarului despre Michael Jackson

Regizorul ,,Leaving Neverland" vrea sa realizeze o continuare a documentarului despre Michael Jackson

Regizorul ,,Leaving Neverland" vrea sa realizeze o continuare a documentarului despre Michael Jackso...

Noul documentar ar urma să fie centrat pe Gavin Arvizo, reclamantul de la începutul anilor 2000, şi familia lui.

În 2005, Michael Jackson a fost găsit nevinovat în procesul de molestare sexuală a unui minor. Audierile a peste 130 de persoane au durat şase luni. În 1993, acuzaţii similare i-au fost aduse lui Jackson. El a plătit familiei care voia să îl dea în judecată suma de 20 de milioane de dolari. 

„Filmul pe care, într-adevăr, mi-ar plăcea să îl fac este despre procesul lui Michael Jackson. Voi putea să îl realizez doar dacă victima şi familia lui vor participa“, a declarat cineastul pentru The Film Stage. „Mi-ar plăcea să spun povestea acelui proces. Cred că este fascinant, a fost surprinzător că a fost absolvit“.

O apropiată a lui Arvizo a spus că bărbatul nu este dispus să revină în atenţia publică şi nu vrea să vorbească despre Michael Jackson. „Studiază să devină avocat“, a afirmat ea.

Documentarul „Leaving Neverland“ a avut premiera, în luna ianuarie, la festivalul Sundance. Producţia HBO - Channel 4 a fost difuzată la HBO US pe 3 şi 4 martie, în două părţi, şi a fost unul dintre cele mai urmărite documentare ale reţelei.

În urma lansării lui, mai multe posturi de radio din diferite ţări au încetat să mai difuzeze muzica lui Michael Jackson, după ce BBC Radio 2 a luat această decizie încă de la finalul lunii februarie, câteva muzee au scos din colecţiile lor obiecte care i-au aparţinut starului, iar producătorii serialului „The Simpsons“ au scos din circulaţie un episod pentru care Jackson îşi împrumutase vocea.

Familia starului pop a dat în judecată HBO pentru defăimare şi cere daune de 100 de milioane de dolari.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments