Replici acide intre premier si presedintele CCR. Dorneanu il acuza pe Orban de atac suburban: ,,Noi...

Presedintele CCR, Valer Dorneanu, spune ca ,,in nicio tara din Europa primul ministru nu-si permite sa aiba un asemenea limbaj si asemenea atacuri suburbane la adresa Curtii Constitutionale". Acesta mai spune ca premierul Orban incita opinia publica impotriva Curtii si ca ,,are un alt fel de pandemie impotriva CCR".

Orban ataca dur CCR-ul: Ia decizii impotriva intereselor fundamentale ale tarii! Trebuie schimbata componenta si eliminati politrucii de acolo

,,Am impresia ca domnul premier are alt fel de pandemie impotriva mea si a CCR, incita opinia publica impotriva Curtii. Il cunosc de ceva timp (pe Orban - n.red.) si am un pic de fereala sa folosesc cuvantul politruc. Stiu ca are ar studii la TCM Brasov. Nu stiu daca are si alte studii sa ne califice pe noi cum ne califica", a declarat Valer Dorneanu, joi seara, la o televiziune de stiri.

,,Toti suntem profesionisti cu expertiza, nu putem fi catalogati ca politruci. Vreau sa-i amintesc domnului prim ministru ca noi, institutia Curtii Constitutionale suntem una din cele mai importante institutii care apara statul de drept si promoveaza principiile statului de drept. In nicio tara nu isi permite prim-ministrul sa atace suburban Curtea Constitutionala", a mai spus seful Curtii Constitutionale.

Premierul Ludovic Orban a criticat dur, joi seara, deciziile luate de Curtea Constitutionala in ultima perioada, referindu-se in special la cele legate de masurile autoritatilor din timpul pandemiei si la legea care da drept Parlamentului sa stabileasca data alegerilor. Acuzand ca judecatorii, numiti politic, asculta ordinele date de "Florin Iordache si altii", premierul a sustinut, la un post TV, necesitatea schimbarii componentei Curtii, astfel incat membrii ei sa fie impartiali. Mai multe detalii AICI

Este a doua oara cand premierul si presedintele Curtii Constitutionale au un schimb de replici in acest an, in timpul si pe tema epidemei de coronavirus.

La inceputul lunii august, premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR privind neconstitutionalitatea unor masuri impotriva pandemiei de coronavirus.

Premierul a spus atunci ca le recomanda cetatenilor sa nu tina cont de decizia CCR, ci sa actioneze responsabil, in aceasta perioada in care nu pot fi aplicate sanctiunile pentru nerespectarea masurilor de reducere a raspandirii coronavirusului. El a subliniat ca CCR nu e la prima decizie care zadarniceste masurile de aparare a sanatatii si vietii cetatenilor.

Valer Dorneanu i-a dat replica si atunci, la fel ca si acum, apeland la acelasi argument: ,,Apropo de criticile la care suntem supusi in permanenta - fie inainte de decizia pe care trebuie sa o pronuntam ca sa luam aminte, si cu atat mai mult dupa. In care din tarile europene, prim-ministrul sau o alta autoritate desfiinteaza pur si simplu CCR?!".

Comments