RISC – Numerosi jurnalisti cad victime meseriei pe care o practica

RISC – Numerosi jurnalisti cad victime meseriei pe care o practica

Calculator taxe

Cel puțin 1.195 de jurnaliști au fost uciși din cauza muncii pe care o depuneau, începând cu anul 1992 și până în prezent, în diferite zone de conflict de pe glob dar și în țări care nu se află în conflict sau război, chiar și în cursul acestei luni înregistrându-se câteva astfel de asasinate, însă autoritățile au declanșat procedurile de urmărire penală împotriva criminalilor în mai puțin de 3% din aceste cazuri, conform unui material publicat marți de New York Times.

În cel puțin 787 de cazuri din cele 1.195, identitatea criminalilor este cunoscută dar chiar și așa nu au fost aduși încă în fața justiției, conform Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), un ONG dedicat apărării libertății presei, cu sediul la New York. Acest ONG a identificat doar 34 de cazuri în care ucigașii de ziariști au fost condamnați. Criminalii pot fi localnici, personal militar sau membri ai unor grupări extremiste de tipul ISIS. CPJ nu a luat în discuție cazurile de jurnaliști care au murit în timp ce participau la operațiuni militare sau la alte misiuni periculoase.

Irakul, Siria, Filipinele și Somalia înregistrează cele mai ridicate cote ale crimelor nepedepsite comise împotriva reprezentanților presei în ultimii 10 ani. Din anul 1992, când CPJ a început monitorizarea acestor cazuri de violență extremă împotriva reprezentanților presei, nicio crimă comisă împotriva unor jurnaliști în Filipine, India sau Siria nu a fost pedepsită. Prima poziție în clasamentul crimelor nepedepsite comise împotriva presei este deținută de Irak, unde au fost uciși 174 de jurnaliști și nu a fost pus sub acuzare niciun suspect dintre cei 110 cunoscuți de poliție. Aceeași situație se regăsește în Siria, unde au fost asasinați 95 de jurnaliști (12 suspecți care nu au ajuns în fața instanței) și respectiv în Filipine unde au fost uciși 77 de reprezentanți ai presei fără a fi tras nimeni la răspundere dintre cei 68 de suspecți. Pe următoarele poziții se află Somalia, cu 59 de jurnaliști uciși și un singur vinovat adus în fața legii din 34 de suspecți, Pakistanul cu 58 de victime din rândul presei și niciun anchetat dintre 30 de suspecți și respectiv Rusia cu 56 de ziariști omorâți și doar 2 criminali judecați din 32 de suspecți.

continuarea pe agerpres.ro

Comments