S-a terminat mitingul FORT, maine vine cel al COTAR. Taximetristii anunta pentru joi un nou protest...

UPDATE Traficul rutier va fi restricţionat, joi, în Bucureşti, în contextul manifestaţiei organizate în Piaţa Victoriei de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Astfel, vor fi instituite restricţii de circulaţie, începând cu ora 6,30, pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere, permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale străzii Arhitect Ion Mincu.

La nevoie, se va restricţiona traficul şi pe strada Paris şi breteaua care leagă bulevardul Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.

"Începând cu ora 6,30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bulevardul Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, bulevardul Ion Mihalache, strada Buzeşti şi bulevardul Lascăr Catargiu", se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere. 

*****

„COTAR cere Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece cei care practică pirateria în transporturi, fără licenţă şi fără autorizaţie, nu sunt altceva decât falşi transportatori de persoane”, se arată în comunicatul transportatorilor.

La protest vor participa transportatori autorizaţi aparţinând membrilor COTAR, însumând peste 5.000 de autovehicule.

„Coloana se va forma din faţa Guvernului, până la Casa Presei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, atât în Bucureşti, cât şi pe drumurile naţionale, de unde vor veni coloane de maşini din toate regiunile. Dacă nici de această dată nu se va rezolva problema semnalată de noi, transportatorii rutieri autorizaţi de persoane, vom organiza un miting de amploare în fiecare săptămână, în perioada următoare, când vom bloca Bucureştiul cu autocare, microbuze şi taxiuri din întreaga ţară”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Potrivit unui proiect de lege avizat de Senat şi susţinut de Guvern, serviciile de ridesharing vor trebui înregistrate fiscal în România şi vor raporta cursele autorităţilor. De asemenea, va fi impusă o taxă anuală, arată agerpres.ro.

În urmă cu o săptămână, pe 13 martie, transportatorii atrăgeau atenţia asupra necesităţii unei ordonanţe de urgenţă care să elimine „pirateria” din acest sector de activitate, prin înlăturarea sintagmei „în mod repetat” din Legea taximetriei.

„Mesajul transportatorilor rutieri de persoane este simplu: 'Respectaţi legile acestei ţări şi înţelegeţi ce înseamnă cadrul legal, înainte de a face comentarii aberante, cu scop electoral!' Menţionăm că transportatorii nu mai sunt dispuşi să accepte folosirea problemelor din acest sector de activitate în scopuri politicianiste, iar cei care şi-au fixat ca 'target' electoratul progresist de parte dreapta ar trebui să citească întâi legile din România şi abia după ce reuşesc să le înţeleagă pot să vină cu propuneri legislative coerente, nu cu sloganuri politicianiste care creează haos în domeniul transportului rutier de persoane”, declara Vasile Ştefănescu, la acea dată.

Taximetriştii sunt nemulţumiţi de serviciile de ridesharing precum Uber şi Bolt, pe care le acuză de „piraterie”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Comments