SARBATOARE – Peste 1.000 de fii ai satului Ieud s-au intors "acasa" pentru a participa la sarbatoare...

SĂRBĂTOARE. Peste 1.000 de ieudeni din toate colţurile lumii s-au adunat la finele săptămânii trecute “acasă” pentru a participa la o sărbătoare care le-a fost dedicată.

Pentru ei, pe lângă întâlnirea cu Fii Satului Primăria Ieud a pregătit două zile de dans, cântec şi voie bună cu artişti aleşi pe sprânceană.

Ziua de sâmbătă, 20 august a fost dedicată celor tineri iar pe scena amplasată în centrul comunei au urcat pentru a le cânta şi a-i încânta pe cei prezenţi Ellie White, Adi Sână de la Akcent, Elena Ionescu, ex Mandinga şi Trupa Triton. Petrecerea celor tineri s-a terminat târziu în noapte cu un joc spectaculos de luminim lasere şi fum.

În aceeaşi zi, la prima oră a dimineaţii, cei mai temerari ieudeni şi nu numai s-au înscris şi au parcurs aproape 20 de kilometri în alergare în cadrul maratonului Ursoii, un alt eveniment devenit deja tradiţional pentru Ieud.

Duminică, 21 august s-a trecut la muzică populară şi, pe scenă au urcat, prezentaţi de îndrăgitul Radu Ţolaş, interpreţii de folclor: Alexandru Pop şi Oana Font, Cristian Pomohaci, Ionuţ Bledea, Ionuţ Sidău, rapsozii Marinel Petruş şi Gheorghe Pârja alături de Ansamblul Folcloric “Maramureşul”, Maria Butilă şi Ioana Chindriş.


Pe lângă acestea, ieudenii au avut parte şi de o expoziţie cu vânzare de produse tradiţionale, de la mâncare până la artizanat iar cele două seri s-au finalizat cu jocuri de lasere şi fum.

Comments