SCHIMBARE DE PLAN Sute de mii de refugiati,

SCHIMBARE DE PLAN – Sute de mii de refugiati, expulzati din Germania

SCHIMBARE DE PLAN. Ministrul de Finanţe al landului german Bavaria a declarat sâmbătă că preconizează să expulzeze sute de mii de refugiaţi din Germania în următorii 3 ani, informează agenţia de presă DPA, citată de Agerpres. “Chiar şi cu cele mai bune intenţii, nu va fi posibil să integrezi cu succes atâţia oameni din culturi complet străine”, a declarat ministrul Markus Söder pentru publicaţia Der Spiegel.

Peste un milion de migranţi au sosit în Germania anul trecut. Cei mai mulţi au fugit de războiul din Siria.

“Chiar şi în Siria războiul civil s-ar putea sfârşi la un moment dat”, a declarat ministrul de Finanţe din Bavaria. Markus Söder a adăugat că refugiaţii din Afganistan şi Irak pot acum să se întoarcă în regiuni din ţările lor care sunt considerate sigure.

La sfârşitul lunii iulie, cancelarul Angela Merkel şi-a apărat din nou politica faţă de imigranţi şi şi-a exprimat încrederea că ţara sa va trece cu bine “această încercare istorică”.

“Astăzi, ca şi ieri, sunt convinsă că vom duce la bun sfârşit această încercare istorică, în această eră a mondializării. Ne vom îndeplini obiectivul şi deja am reuşit multe, multe lucruri bune în ultimele luni”, a subliniat Merkel.

“Rămâne valabil principiul fundamental potrivit căruia o ţară precum Germania nu poate renunţa la responsabilităţile sale umanitare ci, dimpotrivă, trebuie să şi le asume”, a completat ea.

Sursa info

Comments