Secretul pentru o Dacia electrica ieftina: cum vrea Renault sa tina pretul mic

Secretul pentru o Dacia electrica ieftina: cum vrea Renault sa tina pretul mic

Secretul pentru o Dacia electrica ieftina: cum vrea Renault sa tina pretul mic

Dacia pregătește o mașină electrică, nu mai e un secret. Ce nu știm e data certă de lansare. Până atunci, vedem însă planul Renault de-a livra o mașină ieftină.

Ce are Renault până acum sunt câteva concepte și modele electrice. Cel mai popular e Zoe, dar nu e chiar pe placul tuturor. Apoi e Renault K-ZE, care ar putea deveni o Dacia electrică pentru Europa și țările a căror economie e în dezvoltare. Iar Renault K-ZE deja a impresionat, încă de prima dată când a fost prezentat.

Trebuie să știi că acest model va fi disponibil la nivel global. Mai interesant e însă că a fost dezvoltat de divizia Global Acces, care se ocupă de mașinile ieftine ale grupului. Iar aici e și Dacia. Acum, K-ZE e un model care va fi testat, ca adopție, pe piața din China. E o piață imensă și cererea e în creștere pentru mașini electrice.

Responsabil de implementarea proiectului este Jérémie Coiffier. El trebuie să cucerească piața din China, și piața globală, pentru Renault pe piața mașinilor electrice. De aceea brandul Dacia e important aici, pentru că poate transforma K-ZE într-o mașină și mai ieftină. Acea Dacia electrică despre care se discută de aproape doi ani.

Deocamdată, Coiffier trebuie să convingă clienții că o mașină de aproape 15.000 de euro cu o autonomie de 250 de kilometri merită.

Bazele care vor duce la o Dacia electrică ieftină

Coiffier a condus dezvoltarea modelului K-ZE cu o altă strategie. În loc să lucreze la acest concept în Occident, eventual la Paris, a făcut-o în China. Acolo sunt și piesele mai accesibile. „Am combinat ce-i mai bun din ambele lumi. Putem oferi calitate la standarde europene, dar la prețuri potrivite pentru China”, a spus acesta despre mașină.

Ca să-ți dai seama ce ar putea avea o Dacia electrică, K-ZE propune în China integrare cu telefonul (Android Auto e și pentru modele Dacia disponibile deja pe piață), infrastructură ca să faci hotspot Wi-Fi în mașină și un sistem de baterii mai ușor decât al competiției.

Mașina care ar putea deveni în 2020 o Dacia electrică are o viteză maximă de 105 km/h, tocmai ca autonomia să se ducă până la aproape 270 de kilometri. Da, e o mașină perfectă pentru oraș.

Comments